9.3 C
Bistrița
duminică, aprilie 28, 2024

Peste un milion și jumătate de lei au primit bistrițenii și antreprenorii din județ pentru cazarea ucrainenilor

Până în iulie, Guvernul a plătit mai bine de un milion și jumătate de lei celor care au cazat ucraineni, fie că a fost vorba despre persoane fizice sau proprietari de pensiuni și unități de cazare.

Profit.ro a făcut publice datele privind plata persoanelor fizice și juridice care au găzduit perioada aceasta refugiați din Ucraina. Până la finalul lunii iunie, Guvernul a plătit peste 87 de milioane de lei pentru plata ucrainenilor care s-au refugiat în România.

Suma cea mai mare a ajuns în București-Ilfov – nu mai puțin de 18,3 milioane de lei. Următoarea cea mai mare sumă a mers în județul Constanța – 10,5 milioane de lei.

Persoanele fizice și juridice din Bistrița-Năsăud care au cazat refugiați ucraineni au primit, până acum, în total 1,6 milioane de lei. Suma cea mai mare a fost plătită în luna mai – 898.000 de lei. În aprilie s-au plătit doar 119.900 de lei, iar în iunie 654.930 de lei.

Conform OUG 28/2022, pentru cazare persoanele fizice primesc 50 lei/zi/persoană, iar conform HG 336/2022 pentru hrană 20 lei/zi/persoană. Operatorii economici primesc maxim 100 de lei /zi/persoană sau 230 de lei/zi/cameră.

Foto: Arhivă

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.