-3.4 C
Bistrița
luni, decembrie 4, 2023

Piese esenţiale pentru dormitor: cum le alegi

Dormitorul este una dintre cele mai importante camere ale unei locuinţe. Locul unde te odihneşti, te relaxezi, îţi pregăteşti ţinutele pentru ocazii diverse sau unde te bucuri de cartea preferată merită extra atenţie atunci când vine vorba de amenajare.

În general, un dormitor complet nu implică prea multe piese. Vei avea nevoie de un pat şi o saltea confortabilă, de un dulap şi de noptiere. Bineînţeles, poţi adăuga şi alte piese, precum comodele, biroul său măsuţa de machiaj.

Pentru că dormitorul să fie cu adevărat un loc în care îţi găseşti liniştea, este important să îl amenajezi cu gust şi să optezi pentru cele mai inspirate piese de mobilier. Poţi face acest lucru indiferent de buget, deoarece în ziua de astăzi găseşti o gamă largă de piese de mobilier atât online, cât şi-n magazinele de profil.

Iată câteva sfaturi pentru a alege uşor piesele esenţiale ale dormitorului:

Patul

Patul poate fi piesa centrală a dormitorului, atunci când îl alegi corect. Este foarte important că dimensiunile patului să fie potrivite pentru spaţiul de care dispui. Spre exemplu, într-un dormitor de mici dimensiuni, nu este o idee inspirată să optezi pentru un pat King. Mai degrabă alege un model cu dimensiuni 140×200 cm. Dacă ai un dormitor spaţios, atunci poţi alege un pat de dimensiuni 180×200 cm sau chiar mai mare.

De asemenea, design-ul patului trebuie să se potrivească cu stilul de amenajare ales pentru întreaga locuinţa. Într-o casă decorată în stil rustic, un pat tapiţat cu inserţii metalice nu se va încadra prea bine în peisaj. Alege un pat care să îţi inspire stare de bine şi relaxare, dar care să se şi integreze uşor în decorul casei.

Dulapurile

Atunci când alegi dulapuri pentru dormitor, este esenţial să ţii cont de spaţiul pe care îl ai la dispoziţie. De asemenea, dulapurile ar trebui să fie suficient de încăpătoare pentru toată garderoba ta, dar şi pentru alte obiecte pe care vrei să le depozitezi. În acest sens te poate ajuta şi o compartimentare inteligentă a dressing-ului. Optează pentru o combinaţie de rafturi, sertare şi bare pentru umeraşe, astfel încât să ai loc pentru toate tipurile de haine şi obiecte.

Că design, dulapurile trebuie să se încadreze şi ele în decorul întregii camere, dar şi al casei. Poţi opta pentru dulapuri minimaliste, în tonuri de alb sau bej, pentru dulapuri colorate, dar şi pentru modele deschise, fără uşi.

Noptierele

Noptierele sunt necesare în orice tip de dormitor. Fie că ai nevoie să îţi pui telefonul, cartea preferată sau medicamentele lângă pat, o astfel de piesa de mobilier nu trebuie să îţi lipsească. Poţi opta pentru noptiere colorate, dacă îţi doreşti o pată de culoare în cameră, dar şi pentru modele la set cu patul său dulapul. Dacă vrei extra spaţiu de depozitare, alege noptiere cu sertare sau etajere.

Nu este necesar să cheltui sume mari de bani pe noptiere, mai ales că acestea se pot înlocui uşor şi le poţi monta în doar câteva minute. În magazinele de profil, dar şi online, poţi găsi noptiere ale căror preţuri pornesc de la 100 de lei sau chiar mai puţin.

Lenjeria de pat şi decoraţiunile

Lenjeria de pat este importantă atât pentru aspectul estetic, cât şi pentru confortul tău. Alege lenjerie de pat din materiale de calitate, care să îţi permită să dormi confortabil şi care să îţi ofere o senzaţie plăcută la atingere. Bumbacul şi satinul se număra printre cele mai potrivite materiale pentru lenjeria de pat. De asemenea, pentru un aspect plăcut al întregii camere, optează pentru lenjerie de pat în tonuri pământii, uni sau cu modele delicate. Lenjeriile de pat în tonuri neon, foarte puternice, rareori vor inspira calm şi relaxare.

Când vine vorba de accesorii şi decoraţiuni, alege câteva modele, care să aibă cu adevărat însemnătate pentru tine. Dormitorul trebuie să fie spaţiul tău de relaxare, unde îţi încarci bateriile după o zi grea. De aceea, este important să nu încarci încăperea cu decoraţiuni fără sens. Mai degrabă, optează pentru obiecte care îţi dau o stare de bine sau au valoare sentimentală, precum tablourile sau pozele înrămate.

Comodele pentru dormitor

Comoda pentru dormitor poate avea o mulţime de roluri. În primul rând, aceasta îţi oferă spaţiu de depozitare, în special dacă alegi un model cu sertare. Mai apoi, poţi folosi comoda ca masă de machiaj sau ca suport pentru televizor. De asemenea, pe comoda pentru dormitor îţi poţi păstra produsele de beauty esenţiale, de la creme şi până la parfumuri.

Într-un dormitor de mici dimensiuni, este de preferat să renunţi la o astfel de piesă, deoarece poate încărca inutil spaţiul.

Atunci când amenajezi dormitorul, tu decizi cum va arăta fiecare piesă şi cum se vor potrivi piesele între ele. Este o idee bună să alegi întâi piesele de bază, precum patul, dulapurile şi noptierele, iar mai apoi să te ocupi de accesorii şi decoraţiuni. Optează pentru materiale de calitate, care să reziste în timp şi culori care să îţi inspire linişte şi relaxare.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

LEONI Bistrița: Anunț solicitare Autorizație mediu

SC LEONI WIRING SYSTEMS RO SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a Autorizației de mediu pentru funcționarea FABRICĂ DE PRODUCȚIE DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE...

Se fac angajări la Masterfoam, Arena by Casa EMA și Clinica Sanovil

Masterfoam angajează operatori producție, tehnicieni mentenanță și magazineri. Restaurantul Arena by Casa EMA caută ospătar, barman și ajutor bucătar. Clinica Sanovil are nevoie de farmacist, specialist marketing & comunicare, infirmieră part-time. Oferta completă – mai jos:

IANA OPTIC: De Crăciun fă-ți cadou o pereche de ochelari cu cristale Swarovski ! Sau fă-i cadou cuiva drag un voucher

La Iana Optic vă așteaptă deja surprize de sărbătoare pentru cei dragi. Ai acum ocazia să-ți faci cadou o pereche nouă de ochelari (cu cristale Swarovski, ca să fie răsfățul complet) sau poți să faci cuiva drag un cadou prețios.