8.1 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Plătiți cu cardul? Nu, poate cu batista…! Sau pe caiet, dacă se poate…

Dacă zilele trecute aflam despre locuitorii din Telciu că merg cu taxiul la coasă, am încercat să aflăm câți dintre locuitorii satelor obișnuiesc să plătească la magazinele sătești cu cardul… În condițiile în care încă mai sunt localnici care vin la magazin cu banii „ascunși” în batistă…

 

Se știe – satul românesc nu mai este demult leagănul unei civilizații rupte de lumea modernă, iar oamenii care muncesc peste hotare cu miile au adus în vechile gospodării țărănești o mulțime de îmbunătățiri. Spre dezamăgirea unora, încet-încet granițele între sat și oraș încep să se șteargă și la noi, în Bistrița-Năsăud. Când vine vorba însă despre plata cu cardul, în mediul rural țăranii noștri ezită…

Plata „tradițională”, cu „banii jos”, direct din portofel pare să fie încă cea mai sigură. Sunt și excepții „fericite”, cum s-a întâmplat la Telciu, zilele trecute, când bancomatele au rămas fără lichidități din cauza invitaților la Școala de Vară de la Telciu, însă în rest – foarte puține magazine de la sate acceptă plata cu cardul.

Pe de altă parte, potrivit profit.ro, plata cu cardul este obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de peste 50.000 de euro, față de 10.000 euro, cum prevedea până acum legea. Obligativitatea acceptării plății cu cardul a fost extinsă, prin noua lege, și în cazul firmelor care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii, precum restaurante sau hoteluri.

Cu excepția unor magazine precum Punct, Profi sau Alma unde se poate plăti cu cardul – o raită prin magazinele sătești din Maieru, Rodna, Șanț, Anieș sau Valea Mare este de ajuns ca să ne convingem că vânzătoarele se cam feresc de acest subiect: „Nu, nu puteți plăti cu cardul, nu prea folosim așa ceva… La noi nu prea vin domni care au card… Oamenii încă își țin banii în batistă”, recunoaște pe furiș una dintre vânzătoarele întâlnite.

Și POS-urile sunt destul de scumpe la vedere, probabil din același motiv… În schimb – surpriză, aici se practică încă încrederea în oameni și cumpărăturile cu plata „pe caiet” unde clientul plătește la salariu sau pensie, depinde de situație.

Fie că educația financiară lipsește în rândul multora dintre localnici, fie salariile prea mici mici îi fac pe oamenii să prefere să nu se complice cu un card – cert este că în mediul rural, cel puțin deocamdată, se preferă plata cu banii jos.

Plata cu cardul ar trebui să fie o practică obișnuită a consumatorilor din mediul rural, însă stau și mă gândesc la bătrânii din sat care fiind obișnuiți de o viață să plătească numerar, dacă ar fi puși în situația să plătească cu cardul ar intra într-un șoc. În momentul de față este o problemă, trebuie să ne gândim în primul rând noi, după autoritățile, că trebuie neapărat să ținem pasul cu lumea modernă în care trăim…”, ne-a mărturisit un alt  comerciant.

Gina Bontaș

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.