8 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

Poarta are nevoie de ajutor! Și de brațe de muncă vesele și optimiste

Poarta unui obiectiv turistic extraordinar din Bistriţa-Năsăud are nevoie de reabilitare: este nevoie de „mâini pricepute de bărbați inteligenți, de brațe de muncă vesele și optimiste… N-ar strica și o zi cu vreme frumoasă”, anunță inițiatorii. Cine se încumetă?

După ce zilele trecute, în cadrul unei expediții de aproape 12 ore, Peștera Izvorul Tăușoare a avut parte de „primeniri” (marcaje refăcute pe un kilometru – între Sala Oaselor Ursului de Cavernă și verticala de la Orgă, delimitare cu marcaj fosforescent la celebra „Alee a Grașilor”, cartarea formațiunilor speleotemice de pe una dintre cele mai puțin cunoscute galerii ale peșterii, Galeria Noroioasă și refacerea completă a echipamentului de alpinism de la Surplombă) – o nouă acțiune de voluntariat se pregătește în zonă, pe 15 septembrie.

„Este vorba despre o acțiune de voluntariat la gura peșterii”, anunță custodele Crin Theodorescu, precizănd că este nevoie de „clădirea” cu piatră a două treimi din grilaj, în vederea reducerii curentului de aer din zona vestibulară a peșterii „Izvorul Tăușoare”.

Poarta peșterii trebuie reabilitată „pe bază de dragoste curată și nesilită de nimeni. Este vorba de o betonieră, un generator, niște piatră, niște nisip, de zidit 2/3 din portalul actual al peșterii. Poate montat un panou metalic de avertizare. Peștera are nevoie de mâini pricepute de bărbați inteligenți, de brațe de muncă vesele și optimiste, n-ar strica și o zi cu vreme frumoasă, nu? La urmă vom umple cu aer un ceaun și vom verifica potențialul frigerator al văii Gersei, folosind drept material de analiză niște doze de bere, decent alcoolizate..”, anunță inițiatorii acțiunii.

Cei care doresc să dea o mână de ajutor, voluntarii care nu s-au lăsat pradă apatiei și deznădejdii – sunt rugați să-l contacteze pe custodele Peșterii Izvorul Tăușoarelor, printr-un mesaj privat – AICI.

Acțiunea face parte din măsurile de conservare cuprinse în Planul de management al ROSCI0193 Peștera Tăușoare și se va desfășura în parteneriat cu Primăria Rebrișoara, fiind coordonată de specialiștii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: