11.3 C
Bistrița
luni, octombrie 7, 2024

Poezia, din nou la Bistrița! Cu lecturi speciale, concerte de flamenco și ateliere de scriere creativă pentru liceeni

Poezia va pune din nou stăpânire pe Bistrița, de săptămâna viitoare! Ne delectăm, de joi, 15 iulie, cu prezența a zeci de poeți și scriitori contemporani, dar și cu câteva concerte speciale – susținute de băieții de la Iarba Fiarelor sau de muzicieni spanioli.

Festivalul Internațional de Poezie și Muzică poezia e la bistrița – eveniment ajuns la ediția cu numărul XIII – debutează joi, 15 iulie 2021, la Palatul Culturii din Bistrița. 

Evenimentul este organizat de Primăria Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”, Centrul Județean Pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Societatea de Concerte Bistrița. Parteneri ai festivalului Poezia e la Bistrița sunt Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Ministerul Culturii, PICE Spania, omiedesemne.ro, Restaurant Rapsodia, Adris și Colegiul Tehnic Infoel. 

Responsabili de proiect sunt Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari. 

Invitați, la această ediție, sunt scriitorii Răzvan Andrei, Radu Andriescu, Lena Chilari, Bibiana Collado Cabrera (Spania), Denisa Comănescu, Száva Csanád (România/Ungaria), Monica Cure (SUA), Andrew Davidson-Novosivschei (SUA), Andrei Dosa, Gelu Diaconu, Lorena Enache, Benji Horváth (România/Ungaria), Diana Iepure, Ágnes Kali (România/Ungaria), Ion Mureșan, Angelo Nestore (Spania), Cosmin Perța, Ion Pop, Veronica Ștefăneț (Republica Moldova), Ioana Tătărușanu, Miruna Vlada și Andrei Zbîrnea.

De asemenea, conform tradiției, și în acest an poeții vor invita un prozator: Lucian Dan Teodorovici. 

Muzicienii pe care aveți ocazia să-i ascultați, între recitalurile poetice, sunt bistrițenii de la Iarba Fiarelor, dar și violoncelistul Răzvan Suma, Ella Bokor, Francisco Antonio „El Currito” Prieto Tenorio (Spania), Romero Ruiz Mariano (Spania), Nerea Fernandez Castillo (Spania) și Javier Antonio Prieto Tenorio (Spania). 

Moderatori: Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari

Programul Festivalului Internațional de Poezie și Muzică – poezia e la bistrița

Joi, 15 iulie 2021 – Palatul Culturii Bistrița

18:00 – 18:30 – deschiderea festivalului poezia e la bistrița și prezentarea invitaților.

Decernarea Premiului pentru literatură al orașului Bistrița: Ion Pop

Acordarea Premiului Laura Albulescu pentru Editorul anului: Denisa Comănescu

Acordarea Premiului Promotorul cultural al anului: Gelu Diaconu (O mie de semne)

18:30 – 20:00 – Lecturi:

  • Ion Pop
  • Denisa Comănescu
  • Gelu Diaconu
  • Andrei Zbîrnea
  • Lorena Enache
  • Andrew Davidson-Novosivschei
  • Benji Horváth 

Recital: Iarba Fiarelor 

Vineri 16 IULIE 2021

Palatul Culturii – 9.30 – 11.00 – Atelier de scriere creativă pentru liceeni. 

Invitat: Cosmin Perța

Restaurantul Rapsodia – 11:00 – 12:30

Literatura maghiară din România; Dan Coman și Andrei Dosa în dialog cu Száva Csanád, Benji Horváth și Ágnes Kali

Palatul Culturii Bistrița – 18:00 – 20:00 – Lecturi:

  • Radu Andriescu
  • Răzvan Andrei
  • Angelo Nestore 
  • Ioana Tătărușanu
  • Cosmin Perța
  • Veronica Ștefăneț
  • Bibiana Collado Cabrera

Recital Flamenco:

  • Francisco Antonio „El Currito” Prieto Tenorio 
  • Romero Ruiz Mariano 
  • Nerea Fernandez Castillo 
  • Javier Antonio Prieto Tenorio 

Sâmbătă, 17 iulie 2021

Palatul Culturii – 9.30 – 11.00 Curs de scriere creativă pentru liceeni

  • Invitat: Alina Purcaru

Restaurantul Rapsodia – 11:00 – 12:30 – DIALOG cu Lucian Dan Teodorovici
moderator: Nicoleta Munteanu

14.30 – 16.00

După-amiază spaniolă – Diplomația culturală și noua normalitate: modul în care am adaptat evenimentele artistice la lumea post-pandemică

Marin Mălaicu-Hondrari și Dan Coman în dialog cu invitații spanioli. Interpret Elena Borrás García 

Palatul Culturii Bistrița  18:00 – 20:00 LECTURI:

  • Lena Chilari
  • Száva Csanád
  • Monica Cure
  • Ágnes Kali
  • Miruna Vlada
  • Diana Iepure
  • Andrei Dosa
  • Ion Mureșan

Recital muzical:

  • Răzvan Suma
  • Ella Bokor

Duminică, 18 iulie 2021

11.00 – 12.30 – Poezie și cafea

# Lansarea revistei Alecart

# Lectura participanților la cursurile de scriere creativă

19:00 – 20:00 – Concert extraordinar FLAMENCO

  • Francisco Antonio „El Currito” Prieto Tenorio 
  • Romero Ruiz Mariano 
  • Nerea Fernandez Castillo 
  • Javier Antonio Prieto Tenorio 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Programul ediției a XIII-a din acest an a Festivalului Internațional de Poezie şi Muzică „Poezia e la Bistrița” prevăzut pentru zilele de 15 – 18 iulie 2021, se suprapune peste ziua de 16 iulie când se se împlinesc 757 de ani de la prima atestare documentară sub acest nume a oraşului Bistriţa. În 16 iulie 1264, într-un document emis de Curia Papală, semnat de Papa Urban al IV-lea, cerea imperativ nobil ardelean, Stefan, sa renunte la pretentiile sale hegemonice asupra Bistritei si tinuturile Rodnei. De multi ani, Zilele municipiului se sărbătoreau pe 16 iulie până in anul 2014 când s-au implinit 750 de ani de la prima atestare documentara a Bistritei, iar fostul primar Ovidiu Cretu in loc sa marcheze evenimentul asa cum se cuvine, a schimbat data „Zilelor Orasului” facand o afirmatie halucinanta: ”Bistriţa nu împlineşte nici un an. Este un document emis de un Papă în care se aminteşte despre Bistriţa. Dacă documentul acela ar fi zis: de acum Nosa se numeşte Bistriţa, era cu totul altceva.” Din pacate oricate argumente au fost aduse, ele nu au fost convingatoare pentru primarul cu idei putine si fixe. Omul nu a inteles ca importanta documentara a datei de 16 iulie 1264 consta in faptul ca prima data numele orasului Bistrita aparea pe un document vechi 750 de ani. Ori o vechime de trei sferturi de mileniu din existenta unui oras inseamna istorie si merita marcata asa cum se cuvine. Totusi, in anul 2014 evenimentul aniversar ‘Bistrita 750’ a fost marcat cum se cuvine in primul rand prin initiativa Asociaiei BISTRIȚA CIVICĂ, de a organiza prima editie a manifestarii cultural-artistice Basm Festival, dedicata acestui eveniment deosebit din viața orașului Bistrita, cat si prin aparitia cartii „Bistriţa 750-Coordonate geografice şi istorice”, semnată de Ioan Bâca şi Adrian Onofreiu la Editura „Argonaut” din Cluj-Napoca.

  2. Veniți, prieteni, la Bistrița-n târg,
    – Arteziene, pârtii și struți –
    Pe străzi cu mere ajunse în pârg
    Să golim vinuri de Jelna din buți.

    Cămăși din cânepă zac în lăițări,
    – Arteziene, pârtii și struți –
    Aceasta-i prieteni din patru zări,
    Comoara bunicilor dați dispăruți.

    Muntele Heniu surâde spre târg,
    – Arteziene, pârtii și struți –
    Petreceți, prieteni și mai cu sârg
    Perioada burgmaiștrilor absoluți.

    Se nasc din seceră și din ciocan,
    – Arteziene, pârtii și struți –
    Zimbrul răpus – Ultimul Mohican,
    Sus, pe Bârgaie – lânoșii mamuți.

    Veniți, prieteni, la Bistrița-n târg,
    – Arteziene, pârtii și struți –
    Pe străzi cu mere ajunse în pârg
    Să golim vinuri de Jelna din buți.

    https://youtu.be/ufs1LOmc6U8

    https://youtu.be/uWC6LzFKCXs

  3. Poemul meu deosebit este Ci eu singur sub pământ de Ion Mureşan. Un poem extraordinar! Chiar îndemn iubitorii de lectura să citească acest poem!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Beneficiile gelului Eqvagel Forte pentru câini

Când vine vorba de îngrijirea câinilor, proprietarii de animale caută mereu cele mai bune soluții pentru a le asigura „blănoșilor” confortul și sănătatea. Un produs care a câștigat popularitate în rândul iubitorilor de animale este gelul Eqvagel Forte.

UNIC în Bistrița: Conacul Verde s-a reinventat pentru cei care caută o experiență gastronomică, istorică și culturală aparte

Fosta Vilă Tiți, acum restaurantul Conacul Verde de pe Republicii, nr. 79, s-a reinventat și vă...

Protejează-ți inima cu ajutorul unui expert în cardiologie! Consultații cardiologice la Bistrița cu Dr. Eva Deak – în 5 octombrie, 9 noiembrie, 7...

Nu lăsa sănătatea inimii tale la voia întâmplării! Dr. Eva Deak, medic primar cardiolog și doctor în științe medicale, cu peste 30 de ani de experiență la Institutul Inimii din Cluj-Napoca și o practică îndelungată în cardiologia privată, te așteaptă la cabinetul din Bistrița Str Alba Iulia nr 19, pentru consultații personalizate și soluții terapeutice avansate.