1.6 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 15, 2025

„Polițiștii locali nu se ocupă de crime și fapte grave și sunt luați la bășcălie” – cum explică vicele Cristian Niculae atitudinea bistrițenilor

Într-o emisiune televizată la un post local, viceprimarul Cristian Niculae a vorbit despre atitudinea bistrițenilor vis-a-vis de polițiștii locali. Potrivit acestuia, întrucât polițiștii locali nu se ocupă de fapte grave, ci de lucruri mărunte, sunt luați „la bășcălie” de către bistrițeni.

Viceprimarul Cristian Niculae este determinat să schimbe Poliția Locală, a anunțat într-o emisiune difuzată vineri la postul As Tv. Acesta a precizat că deja a făcut o serie de schimbări, scoțând 15 polițiști de la birouri în stradă.

Cristian Niculae crede că polițiștii locali nu sunt simpatizați pentru că se ocupă de lucruri mărunte și nu de crime și alte infracțiuni grave. Mai mult, atunci când merg să aplice amenzi, polițiștii sunt „luați a bășcălie”.

„Poliția Locală nu este simpatizată și pentru că este în stradă, iar polițiștii locali sunt obligați să intervină la lucruri mărunte. Nu se ocupă de crime și fapte penale grave, ci maxim de fapte care pot fi încadrate ca și contravenții. Întotdeauna când un polițist local vine la un cetățean și îi spune că nu a parcat unde trebuie, că a aruncat o hârtie pe jos, că a mers cu câinele în parc și nu are pungă pentru excremente sau deranjează prin modul de a se exprima foarte tare liniștea publică sau a dat muzica prea tare sunt luați la bășcălie, cineva încearcă să negocieze cu ei, că de ce e cetățeanul sancționat și pentru asta, pentru atâta lucru. De aici pleacă o stigmatizare a Poliției Locale, pentru că ei se ocupă de lucruri neplăcute și mărunte”, a explicat Cristian Niculae.

Acesta a mai spus că din păcate, românii empatizează cu cei prinși de Poliția Locală și nu cu agenții. A recunoscut totuși că mai sunt multe de corectat la Poliția Locală.

„Când am venit în Primăria Bistrița am făcut niște mici sondaje și două nemulțumiri mari au ieșit în evidență: infrastructura rutieră și Poliția Locală. Știam de acum trei ani că Poliția Locală are o problemă de imagine. Le-am spus și când am mers la coordonatorul lor: trebuie să schimbăm percepția publică față de Poliția Locală. Pentru asta trebuie să muncească, să comunice bine și să procedeze corect”, a mai spus Niculae.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...