0.9 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

FOTO: Iese la lumină povestea osemintelor descoperite în interiorul Bisericii Evanghelice !

În 2019, odată cu debutul proiectului de reabilitare și conservare a Bisericii Evanghelice din centrul Bistriței, specialiștii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud au derulat o campanie de cercetare arheologică preventivă în interiorul monumentului.

Alături de alte descoperiri au fost găsite și câteva morminte de inhumație foarte bine conservate.

Despre aceste descoperiri, Bistrițeanul.ro consemna în mai 2019, următoarele: 

FOTO: Surprize de proporții – în interiorul Bisericii Evanghelice!

În 28 și 29 ianuarie 2023 am întreprins o nouă activitate de consultanță antropologică. În felul acesta au putut fi studiate toate scheletele provenite din această cercetare arheologică.

Acțiunea s-a desfășurat la Muzeul din Bistrița. Am avut onoare să lucrăm, de această dată, cu o echipă extinsă de specialiști.

Împreună, aceștia au reușit să stabilească câteva date esențiale despre materialul osteologic descoperit. Datele vor fi publicate în momentul în care se vor formula concluziile antropologice finale”, au transmis cei de la Muzeul Județean Bistrița.

Specialiștii Complexului Muzeal au transmis mulțumiri celor care au făcut posibilă activitatea de consultanță antropologică:

  • Dr. Codrin Rebeleanu, medic primar legist in Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, sef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca,
  • Dr. Mădălina Maria Diac, medic primar legist în Institutul de Medicină Legală Iași, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași
  • Drd. Dana Doroftei, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...