29.2 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

Preselecții pentru Next Star, mâine – la Palatul Copiilor!

„Experiența mea la Next Star a fost una unică, pe care nu o voi uita niciodată. Când pășești pe scenă te simți extraordinar, toată lumea în jurul tău este amabilă și plină de entuziasm. Emoțiile mi-au dispărut odată ce juriul a vorbit frumos și deschis cu mine.

Echipa Next Star m-a primit cu brațele deschise, legând o frumoasă prietenie, pe care am păstrat-o până acum.”, ne împărtășește Yasmina Butilă, eleva de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, Bistrița, de care vorbim cu admirație, fiind una dintre stelele acestei competiții, cucerind Marele Premiu Next Star în Sezonul al 7-lea.

Ulterior, a câștigat importante competiții naționale, dar și locul al II-lea la Campionatele Mondiale de Acro-dance din Croația, în 2017, iar anul acesta s-a calificat la Campionatele Mondiale de profil din Croația, Spania și Canada, fiind pregătită pe segmentul gimnasticii de Laura Boldor, iar la balet de Ovidiu Danci.

De ani buni, Palatul Copiilor Bistrița găzduiește preselecția zonală a acestui concurs efervescent. Echipa Next Star se pregătește să poposească la Bistrița iar. „Dan Negru te invită la casting! Ești mic, dar ai un talent MARE? «Next Star» este în căutarea copiilor talentați pentru cel de al 9-lea sezon. Miercuri, 4 aprilie, începând cu ora 11, îi așteptam pe copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani, la Palatul Copiilor din Bistrița.

La preselecție pot participa copii cu ORICE FEL DE TALENT.

Știi să cânți cu vocea sau la un instrument, știi să dansezi, să pictezi, să faci teatru, ești dresor de animale, cunoști trucuri de magie, jonglerii, te pasionează speedcubing-ul și îți plac jocurile intelectuale, faci echilibristică sau acrobații pe cal, bicicletă, skateboard, trotinetă, ești cel mai tare la parkour sau manifești orice altă formă de talent? Poți deveni următorul «Next Star» și câștigătorul premiului de 20.000 de euro!

Înscrierile se vor face la fața locului, în baza actelor de identitate ale ambilor părinți și a certificatului de naștere al copilului. Echipa «Next Star» le urează succes tuturor candidaților! Contact: [email protected], tel: 0740.010.367.”

Îi așteptăm și noi cu încredere pe toți copiii care se bucură să ofere și celorlalți din măsura darului lor, care vor să arate că talentul plus munca reușesc să facă o casă bună, să formeze o personalitate energică și echilibrată.

Credem că e suficient de mobilizator pentru fiecare copil talentat al județului nostru și nu numai cuvântul vedetei noastre Yasmina: „De la preselecție până la câștigarea Marelui Premiu nu a fost chiar ușor. Am muncit ore în șir alături de Bruce, un om extraordinar și un coregraf de excepție. Nu pot exprima în cuvinte frumusețea concursului Next Star, e ceva de nedescris, un moment unic. Cu asemenea experiență nu te întâlnești prea des…, așa că nu rata șansa de a fi și tu un Next Star!”.

Grupa de Jurnalism a Palatului Copiilor Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.