9.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Primii 6 constructori de construcții civile din județ au împreună o cifră de afaceri de peste 420 de milioane de lei și peste 850 de angajati

Sectorul construcțiilor civile este unul din puținele care au înregistrat creșteri pe parcursul anului 2020. Conform datelor INS, anul trecut, volumul total al lucrărilor de construcții a urcat cu 16%  comparativ cu 2019. Asta, în condițiile în care, la nivel european, rezultatele indică o scădere a activității în anul declanșării pandemiei de COVID-19, atât cumulat, cât și în majoritatea statelor membre.

În 2020, cel mai mult a crescut activitatea în construcții inginerești (cu 18,5% față de 2019).  Probabil și pe fondul avansului similar înregistrat de investițiile publice. Pe locul următor se află clădirile rezidențiale, cu o creștere anuală de 17,8%, evoluție care se înscrie în trendul ultimilor ani. În cazul clădirilor nerezidenţiale, creșterea de aproape 11% de la un an la altul se explică prin evoluția favorabilă din zona de depozite și hale industriale.

În Bistrița-Năsăud sunt 927 operatori economici care activează în domeniul construcțiilor. Aceștia reprezintă 3,04% din totalul agenților economici ai județului. Cifra de afaceri cumulată a acestora este de 996,7 milioane de lei, adică 7,90% din cifra de afaceri a județului. Împreună, cei 927 de operatori economici au la activ 4,490 de angajați, reprezentând 9,84% din totalul de angajați din Bistrița-Năsăud.

Primele 6 firme de construcții din județ au acumulat împreună o cifră de afaceri de 420,7 milioane de lei. Profitul cumulat al acestora este de 23,614 milioane de lei.

  1. MIS-GRUP – 118,721,132 lei cifră de afaceri

Liderul pieței construcțiilor este MIS-GRUP, o firmă cu 22 de ani de activitate din Anieș.  În anul 2020, compania si-a crescut cifra de afaceri cu 46% comparativ cu 2019. Profitul a crescut și el, cu 13 % și numărul angajaților cu 24%. În tot acești ani, MIS-GRUP are în portofoliu peste 300 de lucrări finalizate, ajutată de o flotă remarcabilă de utilaje și mașini.

  1. Frasinul SRL – 111,601,526 lei cifră de afaceri

Frasinul, o companie deținută integral de Traian Larionesi, este al doilea constructor al județului Bistrița-Năsăud. Cu un business de peste 111 milioane de lei, acesta a înregistrat o scădere de 25% a profitului în 2020. Compania bistrițeană a lucrat cu un număr mediu de 233 de angajați anul trecut.

  1. Îndemanarea Prodcom SRL – 57,812,171 lei cifră de afaceri

În 2020, compania a traversat cu bine pandemia și a crescut ușor față de anul anterior, ajungând la venituri de 57,8 mil. lei și la 250 de angajați (la nivel de grup). Profitul însă a înregistrat o creștere imensă, de 83%. Cu toate acestea, în 2020  Îndemanarea a făcut primii pași spre alte doua noi domenii de business : turismul și confecțiile metalice.

În acest moment, fabrica de confecții metalice de la Livezile are contracte cu clienți importanți din Germania, Olanda, Polonia sau Cehia și este pe un trend crescător, deși a pornit producția de numai un an. Investitorii au deja în vedere să acceseze fonduri europene pentru a extinde afacerea.

  1. Amicii Building SRL – 47,052,145 lei cifră de afaceri

Amicii Building, condusă de frații Gîvan, a rulat în 2020  afaceri de peste 47 milioane de lei, cu 69% mai mari decât în anul precedent. Profitul a crescut și el spectaculos, cu 124%, ajungând la 2,009 milioane de lei. Amicii Building a fost înființată în 2008 și are ca domeniu principal de activitate lucrări de construcție rezidențiale și nerezidențiale.

Compania bistrițeană oferă serivcii de priectare și execuție, arhitectură, rezistență și instalții pentru construcțiile civile, industriale și agricole.

  1. Far Foundation SRL – 44,088,015 lei cifră de afaceri

Far Foundation este firma bistrițeană condusă de către Alexandru Fărcaș. Aceasta și-a început activitatea în anul 2010, iar în anul 2020 a atins cifre record.  Cifra de afaceri a crescut cu 60% iar profitul cu 64%, însumând 914,301 lei. Anul trecut, compania a avut în portofoliu un număr mediu de 119 angajați.

  1. Campeador SRL – 41,122,419 lei cifră de afaceri

Campeador este o companie cu 15 ani de experiență în construcții rezidențiale. În acest interval, au finalizat cu succes lucrări de infrastructură sau retail, au modernizat clădiri și au reabilitat termic o mulțime de cartiere. Pentru Campeador, 2020 a fost un an fără schimbări majore în cifre.  Astfel că cifra de afaceri a crescut cu doar 3% comparativ cu anul fiscal precedent.

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.