Câte bordeie, atâtea obiceie – se spune, în general, cu un oftat binevoitor. În casa fiecărei familii și în casa fiecărui om sunt reguli și obiceiuri care aparțin locului.

Mai evident este când lărgim orizontul și vedem diferite obiceiuri alimentare din diferite părți ale lumii. Se știe că șerpii sau câinii fac parte din meniu, în unele părți ale Chinei. Ba, cu pandemia, am aflat că și liliecii sunt pe piață. Unele popoare consumă furnici și lăcuste. Eschimoșii manâncă foci ținute la gheață, iar în pădurile amazoniene populațiile consumă larvele de sub scoarța copacilor.

Câte bordeie atâtea obiceie, spune românul nostru plin de înțelegere, în vreme ce mănâncă fasolea cu ciolan care desigur multora le pare o mâncare ciudată.

Vorba aceasta reprezintă îngăduința și toleranța românilor care – fiind popor iubitor de libertate – au știut mereu să respecte libertatea celorlalți. Dacă celălalt nu îmi impune și mie să îmi mănânc câinele, să îmi electrocutez porcul sau să mă îmbrac în fustă ca scoțienii, să îi fie de bine. Să facă ce o vrea cu viața lui, pentru că fiecare bordei are obiceiul lui.

Oamenii sunt egali și liberi să își păstreze tradițiile și obiceiurile. Este bine ca unii să nu devină mai egali decât alții și să nu încerce să impună obiceiurile lor în toată lumea, la toate bordeiele, cum ar veni.

Claude Adrian Helvetius, celebrul enciclopedist francez, povestește în lucrarea sa Despre spirit că în campaniile Indiilor s-a descoperit un trib care își urca înainte de Marea Vânătoare bătrânii într-un copac mare pe care îl scutura cu putere.

Care cădea – dus era. Care se ținea, era considerat încă util.

La noi pensiile sunt mici, dar așa cum sunt, sunt bune… Că, la o adică, ce ne facem dacă urcă guvernul toți bătrânii într-un copac…?

Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea