Fie omul cât de mic, după masă doarme un pic – este o vorbă jucăușă pe care o știe tot românul din copilărie. Aici, vreau să-i ridicăm înțelesurile la rangul muncii odihnite. Vechii greci spuneau că zeii, odihnindu-se, au creat lumea. Actul creației nu a fost unul încrâncenat, susținut și stresat, ci unul asumat și lejer, ca în joacă.
Nici Dumnezeu nostru, al creștinilor, nu a creat lumea sub presiune, făcând cinci lucruri deodată. Gospodăreștem pe treabă bună, adăugând câte ceva la ea în fiecare din cele șapte zile, după ce a văzut că e bine în fiecare zi.
Aici vorbim despre marile modele ale muncii odihnite, care ne stau în față într-o lume care caută mereu profitul și randamentul.
Munca obosită este cea făcută sub presiune și stres. Fără satisfacție, plăcere sau rezultate calitative satisfăcătoare. Chiar cantitativ, rezultatele ei nu sunt mulțumitoare, nici pentru cel care o practică, nici pentru beneficiar.
Nu știu dacă ați observat că oamenii care se silesc cel mai tare și se stresează clipă de clipă nu fac nimic serios cu adevărat și nu lasă nimic în urma lor întreaga viață. Sunt mereu ocupați, agitați, zeloși, iresponsabili, băgăreți și hiperactivi, lăsând doar vântul mișcării în urma lor. Pentru a fi creativ și a deveni creator, uneori trebuie doar să te învârți în jur și să acorzi timp îndelungat contemplației, meditației, reflexiei. Văzut de ceilalți asta se cheamă să nu faci nimic
Atunci când munca se întâlnește cu vocația și plăcerea de a o depune se produc rezultate spectaculoase și se naște adevăratul randament.
Așadar, fie omul cât de mic sau mare, să se bucure de odihnă și siestă la fel de mult precum de muncă. Astfel, se naște munca odihnită, făcută cu drag, eficientă și care lasă lucruri semnificative în lume.
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
