6.6 C
Bistrița
joi, februarie 5, 2026

PRO-VERB: Fie pâinea cât de rea, tot mai bună în țara ta…

Fie pâinea cât de rea, tot mai bună în țara taspune românul care a cunoscut pribegia și așa-zisele ei beneficii…

Despre valoarea și semnificația patriotismului, termen care provine de la latinescul „pater” și ar însemna etimologic „cinstirea tatălui”, se poate vorbi în multe feluri. Eu am să fac referire la Cartea Cărților pentru a-i remarca aceasteia o dimensiune mai puțin invocată.

Întreaga Carte Sfântă stă sub semnul cinstirii lui Dumnezeu Tatăl și a relației tată-fiu care leagă Vechiul de Noul Testament. Mai apoi, în Biblie, un popor întreg își caută hotarele țării, iar iubirea pentru aceasta devine a doua religie pentru poporul lui Moise. Undeva, voi știți mai bine, este scris să nu îl plângi pe cel ce moare tânăr, ci pe cel care este pribeag… Pentru că acesta și-a pierdut țara. Abia acela este de plâns.

Așadar, Biblia este în mod profund și o carte patriotică.

Dacă dăm o pagină înapoi în istoria religiei și a culturii, putem spune că în Paciantantra, cele cinci cărți ale înțelepciunii, operă vestită în întregul Orient, se scrie că există cinci feluri de morți din timpul vieții: cel mereu bolnav, cel mereu prost, cel mereu sărac, cel mereu încarcerat și cel ce este mereu pribeag, pentru că nu are țară.

Sunt multe motive și argumente pentru fiecare om să își părăsească țara și să se înstrăineze mai mult, mai puțin sau de tot.

Dar eu nu cred în niciunul care să justifice plenar abandonarea părinților, a copiilor sau a țării.

Nu vreau să afectez dreptul fiecăruia de a alege liber ce să facă cu viața lui. Și nu exprim decât un punct de vedere personal.

Fiecare să își aleagă calea și să facă ce vrea. Dar pentru mine, această vorbă rămâne o icoană a înțelepciunii populare… Așa cum pâinea în România este cea mai bună din lume. Pentru că o mănânc în țara tatălui meu, a mea și a copiilor mei…

Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea

Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU este scriitor, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. (După George Crețeanu)

    Fie pâinea cât de rea,
    Tot mai bine cu Ciuca!

    Cu Ciolacu-am stat la masă,
    Cu covrigi m-am ospătat;
    Azi, cu Ciucă pe terasă,
    Am în urechi un cântat:

    Fie pâinea cât de rea,
    Tot mai bine cu Ciuca!
    Ori: uiuiu pe dealul gol
    Că mireasa n-are țol!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.