Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă, ne spune o vorbă veche pe care o confirmă o istorie îndelungată. Bogățiile spațiului carpato-ponto danubian sunt cunoscute încă din vremea romanilor care au cărat la Roma cât au putut din aurul și resursele dacilor.
Popoarele migratoare în frunte cu mongolii și tătarii au luat în fuga cailor cât au apucat. Imperiile vecine nu s-au lăsat mai prejos și au furat și ele pe rupte. Și rușii, și austro-ungurii și turcii – care de putere. Procesul este unul continuu și pare etern. El subliniază faptul că inclusiv în zilele noastre, România este una dintre cele mai bogate țări europene. Că dacă nu ar fi, de unde ar lua ei…?
Un paradox uimitor este acela că dacă furi o găină sau o pâine – se vede și ești prins. Dar dacă furi o flotă maritimă, pădurile unui munte întreg sau un combinat petrochimic – te poți acoperi cu hârtii și nu se vede nimic. Este uimitor!
O altă ciudățenie a furturilor este că pâinea a ajuns în România una dintre cele mai scumpe din Europa. Deși producem cam de zece ori mai mult grâu decât consumăm iar curent electric exportăm, că avem prea mult.
Îți și vine să spui că Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă…
Cine să mai înțeleagă ceva? Numai băieții deștepți, intermediarii, comisionarii înțeleg. Dar ei nu spun nimic nimănui. Căci secretul e pâinea lor – și noi rămâne să plătim cu banii cerșiți din poartă-n poartă.
Nu putem încheia decât tot în ritm de versuri, căci românul este poet și poate spune: Țara asta e bogată, fură toți și nu se gată…
Adevarat ce spuneti. Toate proverbele pe care le expuneti sunt bune si adevarate, pacat ca nu se schimba nimic de secole
Interesele proprii, O ȚARĂ FĂRĂ STAPAN. cu coloana vertebrală ( da să trăiți) Am înțeles