„Nu pentru școală, ci pentru viață învățăm”, spune un dicton latin care sună în original cam așa: „Non scolae, sed vitae discimus”. Din păcate, în învățământul nostru, școala a lăsat în urmă sau deoparte viața și s-a autonomizat ca o varză care își tot sporește frunzele în mod nefiresc sau ca o doică stearpă a vieții.
După câțiva ani de profesorat universitar, m-am prins eu însumi de acest lucru. În primul curs de la începutul anului, nu le-am mai prezentat studenților structura și temele, lasând asta pentru mai târziu. Am ținut la început un curs despre „Bună ziua”, despre salutul respectuos și comportamentul benefic social. Pentru că mi-am dat seama că până la 20 de ani nimeni în școală nu a făcut-o și studenții nu știau să salute și nu salutau cuviincios pe stradă.
Apropo de asta, am ajuns odată la Geneva în Elveția și mergând pe o străduță am fost salutat de o mamă cu un copil în brațe: „Bonjour”. „Sunt celebru”, mi-a spus. Am mai mers și m-a salutat un bătrânel căruia i-am răspuns, pentru că m-am prins că oamenii în Geneva se salută, ori se cunosc, ori nu.
Prin satele noastre, salutul este tot mai rar, apoi, la oraș, el lipsește cu desăvârșire. De aceea zic: nu pentru școală, pentru viață trebuie să învățăm…
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
