Nu te împinge ca râma în piatră este o vorbă românească mai nouă, dar plină de miez, care sancționează strădaniile îndelungate și inutile, lipsite de scop.
Într-adevăr, prin solul afânat, o râmă își croiește drum, dar nu știe când va da de piatră. Se poate împinge zile întregi, poate chiar o mare parte din viață, încercând zadarnic să străbată un obstacol de netrecut. De ce? Pentru că nu are o gândire critică sau diversă, care să-i arate o altă cale.
La oameni, această condiție ia o formă aparte: este ceea ce un filozof numea „încremenirea în proiect”. Întâlnim oameni cu proiecții și planuri rigide, care nu se adaptează realității. O țin numai pe a lor, cu o încăpățânare vrednică de cauze mai bune.
Această „împietrire” devine, în limbaj mai direct, prostie – nu pentru lipsa de inteligență, ci pentru incapacitatea de a vedea mai multe căi și de a alege una potrivită contextului.
Prostul merge pe drumul lui, chiar dacă este evident greșit. Și mai mult, nu lasă pe nimeni să intervină cu atenționări chiar dacă îl duce în ptăpastie.
Îi consideră pe ceilalți dușmani ai unui „adevăr” pe care doar el îl cunoaște și îl vede.
Așadar, nu te împinge ca râma în piatră. Nu fi încăpățânat ca un catâr sau măgar, animale vestite pentru acest neajuns. Nu fi împietrit în proiect.
Lasă-ți mintea deschisă pentru sfaturi, pentru alternative, pentru schimbare. Încearcă să te adaptezi realității cu toate puterile, astfel încât scopul tău să devină posibil, de atins. Și nu uita că pentru cel înverșunat cerurile se închid și accesul la cele sfinte este mult mai dificil.
O vorbă mai nouă, poate, dar cu o înțelepciune veche.
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
