15.1 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

SUPER concert Ada Milea, vineri, 9 mai, în SOHO Music Hall. Proiecție mini-documentar „Întoarcerea Zimbrilor”

Ada Milea concertează vineri, 9 mai 2025, în SOHO Music Hall. Pe 8 mai, aici se proiectează mini-documnetarul realizat de Alex Brendea – regizorul documentarului Profu’.

Ada Milea nu mai are nevoie de nicio prezentare, la Bistrița. Știți deja că a absolvit Colegiul „Liviu Rebreanu” și că este recunoscută pentru ironiile inteligente și sarcasmul de bun gust. Iar împreună cu Bobo Burlăcianu creează cocktailuri artistice pline de umor. 

Muzica Adei Milea declanșează un amalgam de trăiri în rândul spectatorilor, prin piese și momente actoricești expresive. Nici muzică, nici teatru, ci amândouă în același timp.  Muzică despre iarbă, muște, femei ideale, purceluși, sticle, sănii, vecini traficanți de jucării și multe altele…

Vă așteptăm la un concert cu personaje de o tristețe comică zguduitoare. 3 sau 4 înseamnă că prezenţa Ancăi Hanu şi a lui Cristi Rigman rămân deocamdată la nivel de surpriză”, au transmis organizatorii.

  • Sunet şi sunete, Victor Panfilov.

Accesul publicului se face începând cu ora 20:00.

Pentru rezervări la mese – în limita locurilor disponibile – sunaţi la 0741 434 100. Folosiţi pentru rezervare acelaşi nume cu care aţi achiziţionat biletele.

Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.

Accesul copiilor cu vârsta de până la 15 ani este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.

Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces

Joi, 8 mai, în Soho Music Hall se proiectează un mini-documentar despre zimbri

Pentru ca am auzit povesti incitante despre aceste animale pe data de 8 mai 2025 la ora 19:00 lansăm la Soho Music Hall mini-documentarul Întoarcerea zimbrilor, prin care ne-am dorit să aflăm când și cum au dispărut zimbri de la noi din țară, dar și cum au apărut din nou și care este povestea lor actuală” se precizează pe site-ul clubului.  

Este vorba de un proiect realizat în cadrul apelului PNRR/2024/C11/MC/I.7 – „Sprijinirea inițiativelor culturale de accelerare a digitalizării producției și distribuției de filme, inclusiv de filme cinematografice”.

Întoarcerea Zimbrilor este realizat de bistrițeanul Alex Brendea, pe care îl cunoașteți deja pentru premiatul film Profu’ – inspirat de fabuloasa poveste a profesorului de matematică Dorin Ioniță.

„PNRR – Fonduri pentru o Românie modernă și reformată!”

Finanțat de Uniunea Europeană – Următoarea Generație UE”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: