11.6 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

OAMENI din Bistrița-Năsăud. Profesorul de mate Dorin Ioniță, despre elevii care l-au prins că nu știe să rezolve o problemă de clasa a XI-a

Am părăsit sistemul de învățământ în 2008, de nervi! Asta după ce în Nomenclatorul profesiilor au fost introduse serviciile suport pentru învățământ. Mi-am făcut un cabinet de matematică la ideea unui elev de-al meu, care a văzut ceva similar în Paris”, ne-a povestit profesorul Dorin Ioniță.

Invitat la emisiunea Oameni din Bistrița-Năsăud, profesorul Dorin Ioniță ne-a povestit despre libertatea de care se bucură, dar și despre cei peste 3.000 de copii ai săi. 

Profesorul Dorin Ioniță a părăsit sistemul de învățământ la 44 de ani, în 2008. Atunci și-a făcut un cabinet privat de matematică, împărțind cu elevii săi casa, mâncarea, timpul liber și matematica.

Peste 3000 de copii i-au trecut pragul, învățând matematică de la profesorul Dorin Ioniță. Toți au trecut examenele de matematică, iar unii au ajuns foarte departe.

Dorin Ioniță este și personajul principal al unui documentar multipremiat regizat de Alex Brendea – unul dintre foștii săi elevi:

Care este secretul performanței sale?

Totul se reduce la felul cum îți faci tu treaba și la calitatea muncii tale. Ăsta este secretul în orice domeniu. Să faci ce-ți place, să nu existe limită temporală. Eu am zile în care muncesc câte 10 – 12 ore. Copiii stau cât vor și cât pot. Jucăria asta cu respectarea programei este cea mai mare tâmpenie”, consideră profesorul Dorin Ioniță.

Nu i se pare normal ca un copil de clasa a V-a, cu părinte absolvent de Politehnică unde se fac doi ani de matematică suficient de consistentă, să aibă nevoie de meditații. Pentru că părinții nu mai pot să-l ajute la teme, fiind depășiți de materia aberantă care se predă…

Este lipsă de respect față de particularitățile vârstei unui copil de clasa a V-a, crede Dorin Ioniță. Profesorul a subliniat și rolul extrem de important al învățătorilor, care pun primele baze în matematică pentru copii.

Dorin Ioniță a comentat și problema manualelor prost întocmite. Manualele vechi de matematică au fost făcute respectându-se un principiu logic.

„Matematica nu s-a schimbat în ultimii 150 de ani. Este aceeași”, remarcă profesorul Dorin Ioniță.

Singura problemă este că profesorii nu prea reușesc să realizeze conexiunea cu elevii, ca să se convingă că elevii știu sau nu matematică.

Trebuie să predai matematica în așa fel încât să simți tu, ca profesor, că elevul a înțeles lecția. Să faci mereu conexiuni între lecția de astăzi, cea de ieri și de alaltăieri…”, susține profesorul Dorin Ioniță.

Este genul de profesor care verifică permanent caietele elevilor. „Îți dai seama după cum scrie elevul dacă a înțeles, dacă gândește matematica sau nu, dacă a fost sau nu a fost atent. Secretul? Nu trebuie să te intereseze ce NU știe copilul, ci cât anume știe”, crede  Dorin Ioniță.

O întâmplare amuzantă în cariera sa de profesor:

Este foarte ușor să lucrezi cu un copil care nu știe materie, admite profesorul Dorin Ioniță. „Pentru că și ție ca profesor ți se poate întâmpla să dai peste o problemă pe care să n-o știi rezolva. Chiar mie mi s-a întâmplat cu un elev foarte bun – Rareș Preda.

M-a prins cu niște probleme, la Analiza de clasa a XI, ceva convergențe mai speciale din manual, pe care nu le știam. Și nu le știu nici acum. Predându-i matematică de mic, copilul și-a permis și m-a întrebat: cum se rezolvă problemele astea?! Am tot încercat să evit… Dar nu mi-a mers, Rareș a tot insistat: Măi, le știi sau nu le știi rezolva?!

M-a distrat abordarea copilului. A fost corectă. A fost incorect din partea mea că n-am știut.

Și atunci i-am spus: am o carte cu rezolvarea problemelor în cealaltă cameră. Dar hai să sucim rolurile: eu stau în bancă, tu treci la catedră și învață-mă cum să le rezolv. Din acel moment am devenit prieteni.

Nu poți să știi absolut tot. Dar orice profesor trebuie să-și amintească faptul că și el a fost o dată elev și că n-a știut nimic la un moment dat. Trebuie să coborâm la nivelul copiilor. Îi mai aud pe unii spunând „nu mă cobor la nivelul lor”… Dar unde mama dracului este nivelul ăla atât de înalt de nu poate fi coborât?!? Pentru asta este plătit profesorul. Să coboare la nivelul copiilor…”, a mai mărturisit Dorin Ioniță.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.