7.2 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Procurorii DNA, nemulțumiți de pedeapsa primită de Crăciunescu, fostul comisar prins luând mită

Adrian Crăciunescu, fostul comisar șef al IPJ BN a fost condamnat la aproape 3 ani de închisoare cu executare. Procurorii DNA au contestat decizia, astfel că dosarul va ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu două zile îniante de Crăciun, fostul comisar șef al IPJ BN, Adrian Crăciunescu, și-a primit ”cadoul” de la Curtea de Apel Cluj. Instanța l-a condamnat la 2 ani și 10 luni închisoare pentru:

  • trafic de influență
  • abuz în serviciu ca infracțiune asimilată celor de corupție în formă continuată (două acte materiale)
  • uzurparea funcției ca infracțiune asimilată celor de corupție.

CE s-a întâmplat

”În zilele de 21 și 23 mai 2020, inculpatul ar fi pretins și primit de la martor suma de 2.400 le (…). Ulterior, ar fi pretins suma de 2.000 euro,(…). La data de 08 iunie 2020, inculpatul a primit de la aceeași persoană suma de 3.000 lei în scopul intervenției promise” se arăta în comunicatul DNA.

Astfel, în 9 iunie 2020, Crăciunescu a fost reținut, iar în 10 iunie 2020, trimis după gratii pentru 30 de zile.

În luna iulie, fostul comisar șef este trimis în judecată, procesul derulându-se în timp ce Crăciunescu stătes în arest la domiciliu.

În august 2021, Tribunalul Bistriţa-Năsăud l-a condamnat pe Adrian Crăciunescu la 2 ani şi 10 luni cu suspendare, obligându-l să execute 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, la Primăria din Bistrița” scrie Libertatea.ro.

Procurorii DNA, nemulțumiți de deciziile instanțelor

Atât Adrian Crăciunescu, cât şi procurorii DNA au atacat decizia Tribunalului. Fostul comisar șef cerea reducerea pedepsei, procurorii cereau majorarea ei și dispunerea executării ei în regim de detenție.

La 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj a admis apelul procurorilor. Judecătorii au fost impresionaţi de „evidenta lipsă de empatie” a poliţistului care făcea presiuni asupra victimelor, în condiţiile în care Ioana G. îi repeta că s-a împrumutat de bani, iar Ovidiu B. îl anunţase că nu mai are nici unde să doarmă” scrie Libertatea.ro

Curtea de Apel Cluj l-a condamnat astfel la 2 ani și 10 luni de închisoare cu EXECUTARE.

Totuși, nici aceastră decizie nu i-a mulțumit pe procurorii DNA. Aceștia au formulat recurs în casaţie împotriva acestei decizii.

Recursul în casaţie e o cale extraordinară de atac care, potrivit Deciziei 651/2017 a CCR, „poate fi exercitată în cazuri limitativ prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate – nu și pentru chestiuni de fapt -, motive care fie nu au fost invocate în apel, fie au fost invocate, dar au fost respinse ori instanța a omis să se pronunțe asupra lor”.

Dosarul urmează să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

LIBERTATEA.RO face publică o discuție dintre Crăciunescu și părțile vătămate:

Poliţist: „Facem treburile în continuare legal și bine”

Pe 8 iunie 2020, Crăciunescu a sunat-o pe Ioana G. şi a chemat-o cu banii în parcarea unui supermarket din Năsăud. Aici, i-a cerut să se urce în maşina lui, pe bancheta din spate. Întâlnirea dintre ei a fost înregistrată audio-ambiental şi a devenit probă la dosar.

Adrian Crăciunescu: (…) Ne vedem noi de treaba noastră și facem treburile în continuare, să fie făcute legal și bine. S-ar putea… Vă spun o treabă: s-ar putea să se schimbe, dar discut cu procurorul. Că… (neinteligibil)

Ioana G.: Da, da, da…

Adrian Crăciunescu: S-ar putea să se schimbe încadrarea pe tentativă de omor. Și acolo-i bai mare.

Ioana G.: Da, da, da…

Adrian Crăciunescu: Acolo-s… Acolo-s ani grei de pușcărie. (…) Îi ie pă sus, pe amândoi.

Ioana G.: Da… No, da…

Adrian Crăciunescu: Nu mai stă la povești.

În timp ce discutau, notează procurorii în rechizitoriu, Ioana G. a scos cei 3.000 de lei din poşetă şi i-a cerut poliţistului să-i numere.

Ioana G.: Şi ăialalți (cei 2.400 de lei – n.r.), da, da, da. I-am luat împrumut, da. Numărați-i dumneavoastră.

Adrian Crăciunescu: Nu mai număr, numa-i puneți acolo…

Cms. şef de poliţie i-a indicat femeii să lase banii lângă picioarele ei, pe preșul din spatele scaunului şoferului.

Victima: „Vă rog să mă înțelegeți că am împrumutat banii”

După ce ea a coborât din maşină, Crăciunescu a plecat cu maşina spre Bistriţa. La scurt timp, Ioana G. l-a sunat, iar stenograma convorbirii dintre cei doi e probă în dosar:

Adrian Crăciunescu: Bun, mâine sau poimâine, no. Da nicio problemă, discutăm toate aspectele astea, vă rog din suflet să mă înțelegeți, nu vorbesc. No, bine?

Ioana G.: Vă-nțeleg, vă-nțeleg, da să mă-nțelegeți și dumneavoastră pe mine, că…

Adrian Crăciunescu: Ne vedem mâine. Da, și io vă-nțeleg…

Ioana G.: Că ăștia 24 de milioane i-am luat împrumut.

Adrian Crăciunescu: No, numa…

Ioana G.: Acuma, no, iar am luat, no. Vă rog să mă-nțelegeți și dumneavoastră, să nu…

Adrian Crăciunescu: Auziți…?

Ioana G.: Da, da, da.

Adrian Crăciunescu: Nu mai discut prin telefon, c-așa-i situația, vă rog din suflet. Bine?

Ioana G.: No, bun. Bun.

Adrian Crăciunescu: No, vă rog din suflet.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.