4.7 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 13, 2025

Profesorii din Bistriţa-Năsăud, în focul examenelor. Noutatea anului, la Titularizare

566  de profesori s-au înscris la examenul de titularizare în acest an. Ei vor „lupta” pentru cele 48 posturi titularizabile și pentru celelalte 677 catedre incomplete, rezervate sau pentru suplinire.

Ca în fiecare an, campioni la solicitat posturi sunt învăţătoarele – 146, urmate de 132 educatoare, 53 profesori de Educație fizică și sport. Noutatea acestui an o constituie numărul mare de profesori de Matematică – 29 – care îşi doresc un post în învăţământ…”, a explicat recent şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesoara Camelia Tabără.

Există, totodată, şi 26 de solicitări din partea profesorilor de Limba şi Literatura Română.

Vor fi două centre de concurs, iar proba scrisă a examenului se va desfăşura în 17 iulie. „Lucrările vor fi transmise în 5, 6 sau 7 centre de corectare, în funcţie de cum le direcţionează Ministerul Educaţiei, pentru o corectare unitară”, a mai precizat Camelia Tabără.

O săptămână mai târziu, prin focul examenelor vor trece şi profesorii care vor să rămână definitive în sistemul de învăţământ. Aceştia vor avea de susţinut în 24 iulie examenul de Definitivat.

La proba scrisă sunt înscriși 132 de candidați, la 30 de discipline. Este vorba despre 33 de educatoare, 34 de învățători și 11 profesori de educaţie fizică și sport… După un respiro de două săptămâni, va urma sesiunea din toamnă a Baclaureatului…”, a punctat şeful ISJ Bistriţa-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...