16.3 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

Programul pentru eliberarea cazierului judiciar, prelungit

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a anunțat că în contextul creșterii numărului de solicitări privind eliberarea certificatelor de cazier judiciar în ultima perioadă, s-a hotărât prelungirea programului de lucru cu publicul pentru buna desfășurare a acestei activități și pentru a evita aglomerările la ghișeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud informează că programul de lucru cu publicul pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar se prelungește.

În contextul creşterii numărului de solicitări privind eliberarea certificatelor de cazier judiciar în ultima perioadă, pentru buna desfăşurare a acestei activităţi şi pentru a evita aglomerările la ghişeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar, prefectul Stelian Dolha a solicitat conducerii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud prelungirea programului la acest serviciu.

Astfel, începând de mâine, 8 octombrie, și până la sfârșitul acestei luni, programul va fi următorul:

Luni, Miercuri, Vineri: 8:00 – 14:00, 16:00 – 19:00

Marți, Joi: 8:00 – 14:00

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.