6.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

FOTO/VIDEO Amenzi de aproape 90.000 de lei la Kaufland. Protecția Consumatorilor a pus lacăt pe vitrinele frigorifice din supermarket

Protecția Consumatorilor a aplicat amenzi în valoare de aproape 90.000 de lei la supermarketul Kaufland de pe strada Independenței. De asemenea, din cauza neregulilor constatate comisarii au pus lacăt pe vitrine frigorifice. Nereguli a găsit Protecția Consumatorilor și la magazinul 777 din Winmarkt

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud a luat la puricat supermarketul Kaufland de pe strada Independenței și magazinul 777 din complexul Winmarkt. În ambele locuri, comisarii au găsit nereguli, iar în cazul Kaufland au închis partea de vitrine frigorifice.

Printre neregulile identificate de comisari la Kaufland s-a numărat: legume și fructe deteriorate, produse cu ambalaje deteriorate, neafișarea prețurilor la unele produse, dar și vitrine frigorifice cu rugină, mizerie și scurgeri de lichide:

„În urma acțiunii de verificare la Kaufland România, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

–           comercializarea unor fructe și legume depreciate calitativ,

–           comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate,

–           neafișarea prețurilor la unele produse, în mod vizibil și ușor de identificat,

–           utilizarea unei vitrine frigorifice neigienizate corespunzător în care erau depozitate produse refrigerate (prăjituri) în condiții improprii, prezentând urme de mizerie, rugină și scurgeri de lichide,

–           neevidențierea separată a costului timbrului verde în momentul vânzării echipamentelor electrice și electronice, potrivit legislației în vigoare,

–           neindicarea informațiilor referitoare la declarația nutrițională la produsele de patiserie”, informează Protecția Consumatorilor, într-un comunicat de presă.

Supermarketul a încasat 5 amenzi contravenționale în valoare totală de aproape 90.000 de lei și un avertisment. Protecția Consumatorilor a dispus, de asemenea, și oprirea definitivă a comercializării unor produse în valoare de 5.300 de lei și a pprit temporar utilizarea vitrinei frigorifice până la remedierea deficiențelor.

Protecția Consumatorilor a găsit nereguli și la magazinul 777 din Winmarkt:

„-         comercializarea unor brichete fantezie care permit acționarea de către copii cu ușurință, fiind considerate produse periculoase;

–           comercializarea unor jucării care fac obiectul notificărilor Rapex, fiind considerate periculoase la nivelul UE;

–           comercilizarea încălțămintei neînsoțite de pictograme care să indice compoziţia materialelor utilizate la producerea principalelor componente ale articolelor de încălţăminte;

–           comercializarea produselor textile și cosmetice, fără informații în limba română; la jucării au fost identificate și produse cu marcaj CE neconform,

–           comercializarea unor produse contrafăcute”, se mai arată în comunicatul remis de instituție.

Magazinul s-a ales cu 8 amenzi contravenționale în valoare de 54.000 de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 7.500 de lei și temporar produse în valoare de 7.000 de lei, până la remedierea deficiențelor. Acestea din urmă nu aveau traducere în limba română.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Când te gândești doar la faptul că de 15 ani nu îi scutură careva… Marile hipermarketuri au înlăturat micii buticari/antreprenori români. Nu căutăm scuză pentru lipsa de educație economica și marketing, a afaceriștilor români. Tot prin salariați se ajunge la punctul de amendă, lipsă interes, salarii situate sub limita existenței, program 168 h dar practic românii muncesc cu 20% peste… Si tot așa. Dezvoltați și veniți în completare cu argumente pro și contra!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.