17.1 C
Bistrița
duminică, iulie 6, 2025

Reținut după ce a dat spargeri la 3 firme din oraș

Un bărbat de 36 de ani, din Bistrița, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a pătruns în incinta a 3 societăți comerciale, de unde a furat bunuri în valoare de 1.004 lei.

Ieri, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul unui bărbat din Bistrița.

Bănuit de comiterea faptelor este un bărbat de 36 de ani din Bistrița, iar din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 10-15 ianuarie 2024, acesta ar fi pătruns în incinta a 3 societăți comerciale, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 1.004 lei.

La percheziție, au fost descoperite și ridicate bunuri care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor”, spun cei de la IPJ BN.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea arestării preventive.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit”, conform sursei citate.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Așa este justiția română de nimic procuror Emilian Nicolăescu mia dat 9 ani pentru tentativă de omor dar medicul legist a zis că nu am pus în pericol viața părți vătămată el mă băgat la tentativă de omor doar pe baza suspiciuni rezonabile ce a avut-o el este tras la răspundere nu că nu este lege sunt liber de 11 luni dar eu în țara românească nu mai vreau să vin nici în vizită stau liniștit cu nevastamia în Germania și este bine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.