3.1 C
Bistrița
miercuri, martie 11, 2026

Retrospektiv: Marcel Lupșe expune pictură, desen, obiect la Muzeul de Artă din Cluj

La Muzeul de Artă Cluj-Napoca se inaugurează, în 20 februarie, expoziția personală retrospectivă Marcel LUPȘE. Artistul cetățean de onoare al Bistriței va prezenta publicului clujean lucrări de pictură, desen și obiect.

Curatori ai expoziției sunt Oliv Mircea și Florin Gherasim, iar din partea muzeului gazdă va fi Lucian Nastasă-Kovács, managerul instituției.

Marcel Lupșe s-a născut în anul 1954, în orașul Dej. Și-a descoperit de timpuriu vocația artistică, chemare pe care a urmat-o mai întâi, ca elev, apoi prin studii temeinice la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. A absolvit la clasa profesorului Vasile Crișan, promoția 1979.

Marcel Lupșe este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și doctor în Arte Vizuale.

Din anul 1990 s-a stabilit cu familia în Bistrița, urbea în care și-a aflat împlinirea, printr-o prodigioasă activitate artistică și prin vocația pedagogică, ca profesor la Liceul de Arte Corneliu Baba.

Din 1979 expune pictură, desen, obiect în peste 200 de expoziții de grup, în țară și peste hotare. 

A participat anual la simpozioane și tabere de artă plastică naționale și internaționale.

În cei cincizeci de ani de activitate artistică, a organizat peste 65 de expoziții personale. Lucrările sale figurează în muzee și colecții particulare din România, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Coreea de Sud, Danemarca, Monaco, Elveția, Franța, Germania, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, Republica Moldova, Olanda, Portugalia, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ungaria.

Pe lângă numeroasele albume personale de autor, menite să marcheze momente importante ale devenirii artistice, Marcel Lupse semnează grafica și ilustrațiile la peste 50 de volume de poezie, proză, eseuri, teatru, de autori români și străini, apărute la edituri din România și străinătate.

A semnat, totodată cronici și ilustrații în reviste de cultură precum Arta, Steaua, Tribuna, Observator Cultural, România literară, Luceafărul, Ateneu, Mișcarea literară, Avalon.

În anul 2022 Marcel Lupșe a fost distins cu premiul Ion Andreescu al Academiei Române.

Expoziția de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca încheie un ciclu de evenimente aniversare ale vârstei de 70 de ani, organizate la București, Tescani, Chișinău și Bistrița.

Expoziţia poate fi vizitată între 21 februarie – 16 martie 2025, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

Afiș expo Marcel LUPSE

Foto deschidere @ Muzeul de Artă Cluj-Napoca / visitcluj.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: