22.6 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Rostul de dimineață: La mulți ani, România… Deși nu avem niciun merit…

Noi nu avem niciun merit pentru faptul că ne-am născut români. Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem sau nu vrem să ne naștem în România… Noi suntem tineri cu carte care știu de toate câte nimic – așa cum sunt adevărații enciclopediști. Cam o jumătate dintre români sunt înalți la închipuire, în timp ce ceilalți sunt pur și simplu adânci

Noi, românii de acum, nu am fost nevoiți să ne dorim o țară – pentru că am primit-o pe tavă de la strămoșii noștri…

Noi nu am fost siliți să ne sacrificăm pentru țară și nici să murim în închisorile comuniste, ținând cu dinții încleștați de niște principii… Și să fi ajuns într-o asemenea situație, poate că am fi știut să negociem, ca să fie bine pentru toată lumea…

Noi nu reușim să ne închipuim ce naiba înseamnă popor sau unitate – atâta vreme cât ne înjurăm în draci – învrăjbiți amarnic între două tabere: cei care cred și proștii care nu cred în Covid, cei care înțeleg adevărul și cei care se încăpățânează să prefere o altă viziune, creștinii care știu sau ceilalți care nu… 

Noi ne dorim să supraviețuim… Ne dorim să trecem cu bine peste această criză sanitară… Ne dorim să câștigăm alegerile…

Noi ne măsurăm și acum zilele luând aminte la capra vecinului… Habar nu avem și nici nu vrem să ne închipuim cum ar fi să ne îmbrățișăm o dată, cu adevărat și sincer, dușmanul…

Noi nici măcar nu concepem că ar fi posibil să facem vreodată vreo greșeală… Noi reușim să demonstrăm impecabil că vinovăția aparține de fiecare dată celuilalt…

Noi ne dorim și visăm la „mai multă sănătate, mai multă tinerețe, mai multă potență, mai mare longevitate, mai multe cumpărături, mai multe vacanțe în locuri „wow”, mai multe senzații tari – pe scurt, mai mult din orice se poate poseda sau poate produce senzații de satisfacție…

Noi ne dorim ca în România toți să fie diverși, toți să fie egali, fiecare să-și poată permite orice, fiecăruia să i se permită totul și oricine să poată dispune de orice serviciu public, social ori politic în mod nelimitat

Noi nu ne-am suflecat niciodată cu adevărat mânecile – conștienți că trebuie să muncim pentru țară, fră să așteptăm ceva în schimb… Noi muncim pentru noi înșine, pentru familiile noastre, pentru prosperitatea și evoluția afacerii noastre…

Noi nu ne închipuim că ar trebui să facem ceva pentru a merita să fim români…

Și în ciuda tuturor acestor defecte – încă putem – emoționați și tulburați de patriotism – să șoptim în sfântă zi de 1 Decembrie – La mulți ani, România, oriunde ai fi…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.