Soarele era prea copt și împrăștia inuman cu zăpușeală în jur, ei erau trecuți de binișor de prima tinerețe și se opriseră în mijlocul trotuarului, pe strada Petre Ispirescu, admirând parcarea din spatele Finanțelor… „Terenul ăsta pe care parchează mașinile, în spate la Finanțe e un mister pentru mine… De-a cui o fi?!”
„Și de ce nu-l asfaltează nimeni niciodată? O fi teren privat pe care Primăria nu are voie să intre…?”
Celălalt bătrânel admiră și el cu nesaț gropile care au ciuruit întinderea din zonă. Sunt plăci mari de ciment, dar asfalt nu pare să se fi întins pe-aici vreodată. De câteva zile au apărut și niște muncitori care scobesc și dezghioacă cimentul. „Probabil trebuie montată o țeavă acolo…” „Probabil că da… Dar după lucrarea asta or mai apărea câteva cratere în plus, taman când credeam că mai rău nu se poate…! Dar uite că m-am înșelat…”, oftează omul și își șterge fruntea cu o batistă străveche, cumpărată din cine știe ce tutungerie acum 50 de ani…
„Bănuiesc că v-au stricat ăștia cu totul mașina…!”, îi răspunde celălalt, plin de compasiune.
„Nu prea… Că nu am mașină. Și nici nu locuiesc în zonă… Doar trec pe-aici în drum spre piață și mă minunez că într-o asemenea zonă importantă a orașului, unde se învârt cu lopata banii județului – nu asfaltează nimeni de ani de zile…”, explică omul îngrijorat.
„Păi dacă nu aveți mașină și nici nu locuiți aici – la ce să vă bateți capul așa…?”
„No, că nu-mi bat capul…! Mă miram doar… E un mister pentru mine de ce nu se asfaltează. S-au peticit tot felul de străduțe mărunte și dosnice, numai de asta uită în fiecare an…”, mormăie bătrânelul care abia după vreo 10 lungi minute de mirare se urnește din drum și pleacă mai departe, în cele din urmă, spre piață, când celălalt dispăruse deja demult…
