Nu e uşor să-l priveşti în ochi. Simţi de departe că nu este de-al tău, nu seamănă cu tine, nu vorbeşte aceeaşi limbă, nu te iubeşte…
Nu e uşor să-l priveşti în ochi. E de-al drumului. Este din zodia celor care păşesc graţios, te izbesc fulgerător cu o privire şi pleacă elegant mai departe…
Fără să întoarcă privirea. Fără să te bage în seamă. Şi mai grav – fără să-l doară. Fără să-i pese…
Simţi de departe că nu dă doi bani pe tine. Este de-al drumului. Este un pelerin pe vecie…
Are haine jerpelite şi prăfuite. Are paşi osteniţi. Are mâini prelungi şi priviri tulburătoare. În ele se oglindesc toate drumurile crâmpoţite. Îmbrăţişate. Străbătute.
Nici n-ar fi absurd să auzi peste câteva zile sau să citeşti în cine ştie ce gazetă că a fost descoperit prăbuşit la pământ, cu totul lipit de asfalt, topit ca o glazură pe deasupra drumului… încât să-ţi vină să te iei cu mâinile de cap şi să te întrebi – ce naiba?!? Acuma care-i drumul, care-i pelerinul…? Totul a devenit o mare pleaşcă… Iar asta nu-ţi foloseşte la nimic.
Pelerinul @ Alex Simu & Lucian Ban, la Bistriţa:
[arve url=”https://youtu.be/ep1xtSf1R1M” /]
