16.8 C
Bistrița
luni, iunie 30, 2025

Rostul de dimineață: Singurul loc curat și limpede în care ne mai putem întâlni…

Rămâne acesta singurul loc curat și limpede în care ne mai putem întâlni… Pentru că, înainte de a fi bine din nou, va fi foarte rău. Să nu ne turmentăm nici cu neștiința inconștientă, nici cu miștocăreală românească… Lucrurile vor evolua în mai rău.

Ne așteaptă cel mai memorabil an de până acum. Peste arcuri de timp vom povesti nepoților noștri despre anul acesta: anul coronavirusului, al epidemiei din 2020. Tot așa cum 1453 e anul căderii Polisului, iar 1989 e anul rostogolirii istorice…”, scria zilele trecute Crin Triandafil Theodorescu, preotul din Lușca și custode al Peșterii Tăușoare. 

Răul, urâtul și întunericul șarjează omenirea, ca dintotdeauna, cu îngăduința întristată a Domnului. Există un scop în toate… Și aici e unul, chiar dacă acum suntem încremeniți de spaimă și ne este mintea uluită, ca o vrabie care nimerește într-o vitrină cu cristale…” 

Așa cum există, încă, în ciuda tuturor opreliștilor, în ciuda interdicțiilor – un limpede loc – singurul loc – în care ne mai putem întâlni…

Singurul loc în care sufletul are voie să se înalțe mai presus de spaimă: o rugăciune. Într+un ungher al casei… Care să înceapă, inevitabil, cu o șoaptă: Slavă ție, Dumnezeule mare și adânc înșurubat în oasele noastre mărunte…

Există trei feluri de oameni: cei cărora le e frică, cei care cunosc prea puțin pentru a le fi frică, și cei care cred în Învierea lui Hristos…

Ne vom vedea așadar în rugăciune… Sus să avem inimile!

[arve url=”https://youtu.be/ewTxXpSzpNM ” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!