Macaraleee: suple, subțiratice – dacă nu cumva de-a dreptul scheletice – dar perfecte! Macarale care se încăpățânează să se învârtă năucitor pe șantierul de lângă Mall…
Au fost îndelung pândite, zilele trecute, izbucnind din ceață, fără jenă, fără rușine: au fost urmărite printre pleoape, cu priviri bănuitoare și suspicioase. Au fost apoi măsurate cu priviri neîncrezătoare: nu cumva să se prăbușească din senin la pământ, nu cumva să se dezmembreze…!
Dar nu… Nu a fost cazul… Macaralele s-au ținut bine pe poziție. S-au încăpățânat să se învârtă de jur împrejur și să mute din dreapta în stânga tot soiul de greutăți…! Să ridice într-un ritm amețitor zeci de blocuri care apoi râd în soare argintii inclusiv la Bistrița: verzi sau portocalii, albe sau gri – blocurile răsar ca ciupercile după ploaie, pretutindeni în jur… Fără să se gândească nicio clipă la macarale…
Care râd și ele ca proastele, în soare, argintii…! Ba mai mult, își permit să suie agale pe albastrele cărări, în zări, spre cer… Neîncetat…! Până-n înserat…!
Încât în final, pur și simplu nu mai ai de ales: te trezești deja gata pocnit în moalele capului de melodia cea veche, lansată prin 1961 de Trio Grigoriu… Uite brațul lor de fier cum ridică pân’ la cer zeci de blocuri: un cartier…!
De departe, cea mai tare imagine este cea în care o macara – încetinel – i-a adus un bilețel: Îl prind iute și-l citesc: Spor la lucru! Și te iubesc! Și te iubesc! Și te iubesc! Și te iubesc…! Căci, din nefericire, nimic altceva nu rima atât de bine cu „citesc”, desigur…
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/bvNFrn2uLrs” /]
