La doar o aruncătură de băț de orașul zgomotos și prăfuit, îngrămădit și agitat – pare să se fi instaurat, din vremuri imemoriale, un izvor magic…
Dincolo de pod, pe drumul spre aerodrom, pe o șosea încă pietruită, plină de hârtoape…
Ai toate șansele să surprinzi, în drum, și câteva vaci care pasc alene. Cu priviri deșertice, opace, lipsite de dileme. Sau căruțe antice, care se grăbesc spre țintă. Sau ape repezi care curg în vad…
Dacă treci în vitează prea mare, ratezi și cărăruia aproape ascunsă, care coboară spre izvor.
De zeci de ani bistrițenii se deplasează încoace, cu bidoane sau sticle de plastic, cu speranțele atârnând franjuri de jur împrejur… Încă din anii 70 ne amintim vecini care veneau la izvor după această apă, și nu alta…
Nu i-a numărat nimeni, deocamdată. Probabil că nu sunt chiar atât de mulți la număr. Dar sunt clienți fideli.
Pesemne unii își imaginează că apa de aici ar fi precum cea din legendele bunicilor: apa vie în stare să vindece orice boală. Inclusiv moartea…
Alții, mai raționali din fire, au înțeles deja că sunt doar povești de adormit copiii… Dar s-au îndrăgostit între timp de gustul apei…
