22.6 C
Bistrița
duminică, august 16, 2026

Rupt de beat la volan, a ajuns cu mașina în șanț! CÂTE infracțiuni a mai ”bifat”:

Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce l-au găsit în șanț, la volanul unei mașini. Acesta consumase alcool înainte de a se urca la volanul mașinii. Iar cercetările polițiștilor au scos la iveală și alte infracțiuni pe care bărbatul le-a ”bifat”:

Polițiștii bistrițeni au decis ieri reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 44 de ani din Ciceu Mihăiești.

Totul a început sâmbătă, când un autoturism a părăsit partea carosabilă, ajungând în șanțul de pe margine.

Polițiștii au intervenit la locul accidentului, iar cel ce conducea mașina mirosea bine a alcool.

La data de 19 decembrie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Ciceu-Mihăiești, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ajuns într-un șanț.  (…) a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei” transmit reprezentanții IPJ BN.

Cercetările polițiștilor au scos la iveală și alte infracțiuni pe care bărbatul le comisese, odată cu această plimbare:

  • bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
  • autoturismul nu era înmatriculat
  • mașina avea aplicate niște plăcuțe cu numere de Germania

Polițiștii Secției 5 continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare” se arată în același comunicat al poliției.

 

FOTO- arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.