Salut, bistrițeni! Eu sunt Cristian Niculae !

Salut, bistrițeni! Eu sunt Cristian Niculae !

Salut bistrițeni! Eu sunt Cristian NiculaeÎn această campanie electorală în care am intrat pentru câștigarea Primăriei Bistrița, mulți dintre dumneavoastră mi-ați spus că mă cunoașteți deja, când ne-am întâlnit față în față. M-ați văzut pe străzile pe care locuiți, coordonând și supervizând asfaltarea sau modernizarea lor. M-ati văzut pe șantierele de anvelopare termică a blocurilor.

Ne-am întâlnit în curțile școlilor unde vă învață copiii, pentru că eram acolo să mă asigur că lucrările de reabilitare și modernizare se fac cum trebuie. 

Ne-am văzut cam peste tot unde era nevoie să fie rezolvate probleme ale comunității.
Mă cunoașteți și din perspectiva proiectelor pe care vreau să le realizez pentru bistrițeni și pentru Bistrița în calitate de primar.

V-am vorbit despre proiectele mele și sper că fiecare dintre dumneavoastră se regăsește în viziunea mea pentru orașul nostru.

Consider că acum este momentul să mă cunoașteți și pe mine, omul Cristian Niculae, nu viceprimarul sau candidatul de primar.

Să știți „de-al cui sunt”, cum am fost crescut și educat, ce am făcut în viața mea până să ajungă în funcții publice. Adică să mă cunoașteți ca om.

Am 49 de ani, vârstă până la care cred că am „bifat” cam tot ce se spune că ar trebui să facă un om în viața sa, pe plan personal: am casa mea, am făcut un copil frumos și am plantat câțiva copaci.

Vin dintr-o familie cu care mă mândresc și mi-am întemeiat o familie pe care o iubesc și o respect foarte mult.

De la părinții mei am învățat cei șapte ani de acasă și am moștenit o parte din lucrurile care mă definesc ca om.

De la tata, ofițer de carieră, colonel în rezervă, care a fost primar al comunei Coșbuc timp de 4 mandate, am învățat rigoarea, respectul față de legi, punctualitatea și sfințenia cuvântului dat.

Mama mi-a dat capacitatea de a nu rămâne indiferent la problemele celor din jurul meu, m-a învățat să prețuiesc familia și să am credință în Dumnezeu și în puterea faptelor bune.

Am plecat la drum în viață cu acest bagaj și nici în ziua de azi nu am renunțat la nimic, ba, din contră, am mai adăugat. Atât de la dascălii pe care i-am avut în școală, cât și de la soția și fiica mea!

Am urmat școala generală la „Liviu”, în Bistrița, iar momentele importante din cei opt ani petrecuți în această școală de elită m-au determinat să fac tot ce îmi stă în putință pentru a-mi arăta recunoștința față de cei care mi-au deschis mintea.

De aceea, reabilitarea clădirii actualului Colegiu Național ”Liviu Rebreanu” este unul din proiectele mele de suflet și sunt mulțumit că am reușit ceea ce părea, până nu demult, o misiune imposibilă.

Alegerea liceului a fost una firească pentru mine. Îndrăgostit de natură fiind, am ales Liceul Silvic de la Năsăud – o școală la care ajungeai să înveți dacă făceai față unei concurențe de peste 10 elevi pe loc la admitere. Am reușit!

Primul meu loc de muncă, după absolvirea liceului, a fost la Ocolul Silvic Bistrița ca tehnician silvic. După ce am făcut armata, m-am mutat la Ocolul Silvic Prundu Bârgăului, unde am muncit timp de 9 ani.

A fost o perioadă extrem de frumoasă și plină de satisfacții profesionale. Cunosc fiecare poiană și luminiș din pădurile din Munții Bârgăului.

Am satisfacția că în acea perioadă, am coordonat plantarea unei suprafețe de 60 ha pădure – peste 270.000 de puieți de molid, în bazinul forestier Stegea, la peste 1.000 m altitudine. Întodeauna am încercat să las lucruri bune în urma mea.

Faptul că munceam și îmi plăcea enorm ceea ce făceam, nu m-au oprit să vreau mai mult pentru mine din punct de vedere profesional. Am urmat cursurile Facultății de Drept ”Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca, în perioada 1992 – 1997.

S-a dovedit pentru mine că în viață nimic nu este întâmplător. În acea perioadă m-am îndrăgostit de Loredana, studentă la Teologie – Litere, care îmi este și astăzi alături, dăruindu-mi bucuria, liniștea și desăvârșirea propriei noastre familii!

Am început drumul nostru împreună, ca toți tinerii. Cu greutăți, cu bucurii, cu speranțe, cu bucurie și multe vise pentru viitorul nostru. În 1998, s-a născut darul lui Dumnezeu pentru noi, fiica noastră Ariana.

Nu am avut bogății, nu am avut moșteniri, dar am avut dorința de a crește împreună și de a ne construi o viață și un viitor pentru noi și copilul nostru.

Angajați amândoi în sistemul public, Loredana profesoară la Școala Generală 6, apoi titulară la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, ne-am luat inima în dinți și ne-am început aventura în business.

Am renovat și extins micul magazin alimentar pe care eu îl deschisesem în 1995 la Prundu Bârgăului și am început.
Dimineața la ora 4.00 mergeam să fac aprovizionarea pentru magazin, cu o Dacia papuc luată pe credit, iar de la 8.00 intram în haina de silvicultor.

Soția era dimineață profesoară, iar după-amiaza făcea recepțiile de marfă și contabilitate la mica noastră afacere.
A fost o perioadă dificilă, dar nu ne-am dat bătuți!

Am muncit cot la cot și ne-am dezvoltat business-ul până când a venit momentul să alegem: la buget sau în mediul privat.

Am renunțat la confortul psihic de a avea un venit lunar sigur, la programul fix și amândoi ne-am avântat pe drumul afacerilor.

Am crescut încet, dar sigur și sănătos. Cu nopți nedormite, cu grija asigurării salariilor pentru angajații noștri, cu oboseală, fără weekend-uri și sărbători, dar cu maxime satisfacții.

În 2005, ne-am cumpărat casa în care locuim și azi. Am activat în domeniul comerțului cu îmbrăcăminte, am deschis de-a lungul timpului 8 magazine de îmbrăcăminte în Bistrița, iar în 2008, am ajuns să vindem îmbrăcăminte en-gross construind o rețea de distribuție la nivel național.

Ne-am adaptat mereu la condițiile concurențiale ale pieței românești și am avut curajul să ne reprofilăm, atunci când a fost cazul, demarând un business nou în alimentație publică, cu un nou brand – MERIGO – care se construiește și se dezvoltă și în prezent de care se ocupă acum soția mea.

În perioada 2012-2013 mi-am completat studiile superioare, urmând cursurile post-universitare ale Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, în specializarea administrație publică.

În 2014, am lăsat-o pe soția mea să se ocupe de afacerea familiei, iar eu am răspuns unei noi provocări profesionale: în urma unui concurs, m-am alăturat echipei de la Garda de Mediu a județului Bistrița-Năsăud.

Ce am făcut acolo, s-a văzut. Alături de colegii mei am reușit, să trezim în conștiința oamenilor importanța protejării naturii și a mediul în care trăiesc și am găsit soluții la problemele dificile dintr-un domeniu care ne influențează viitorul și care spune multe despre ce fel de lume vrem să lăsăm moștenire copiilor noștri.

Pentru că iubesc Bistrița, orașul în care trăiesc și am ales să-mi cresc copilul, în 2016, am început un nou drum și să mă implic în administrarea Bistriței.

Am candidat la Consiliul local pe listele PSD și am devenit viceprimarul orașului nostru.

De atunci sunt sub ochii dumneavoastră și cred că v-am convins că VREAU, ȘTIU și POT să fac lucruri bune, trainice și temeinice pentru Bistrița și bistrițeni.

Sunt un om serios, chiar prea serios după cum îmi spun apropiații, nu vreau să par ceea ce nu sunt și mă mândresc cu tot ceea ce am reușit să fac în plan profesional și personal de-a lungul vieții.

Și vreau să continui pe același drum: al lucrurilor bune pentru Bistrița.

De aceea, vă propun ca în 27 septembrie să alegeți fapte concrete și experiență în administrație.

Alături de echipa mea din Alianța pentru Bistrița-Năsăud, vă garantez că vom fi în slujba bistrițenilor.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!

(Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de Agenția 215 – portal Bistrițeanul.ro, CUI mandatar financiar județean: 21200019)

Noi măsuri restrictive în Năsăud și trei comune! Scenariu roșu pentru mai mulți elevi de gimnaziu și liceu octombrie 23, 2020 - CJSU a analizat evoluția cazurilor Covid în ultimele două săptămâni. În Năsăud și comunele Șintereag, Chiochiș și Ilva Mare se impun noi restricții. Tototdată, de luni, elevii mai multor clase de gimnaziu și liceu vor învăța online.
VIDEO. Caius Bulea, directorul general Betak: „La început eu eram și directorul, și muncitorul numărul 1” octombrie 23, 2020 - Betak Bistrița are o cifră de afaceri de câteva milioane de euro și un profit de 1,3 milioane de lei înregistrat anul trecut. Puțini știu, însă că totul a început prin 1995, într-un garaj închiriat, în care directorul Caius Bulea a fost, timp de aproape doi ani, și singurul muncitor:
VIDEO. Primarul Paul Știr, despre strategia de dezvoltare a comunei Căianu Mic: „Este un proiect măreț și o provocare” octombrie 23, 2020 - „Oamenii au nevoie de școli, de grădinițe, de iluminat public. Au nevoie de străzi și drumuri. Nu sunt mofturi. Sunt necesități”, a recunoscut primarul Paul Știr din Căianu Mic. 30 din cele 46 de străzi ale comunei au fost deja asfaltate. Ce obiecții au ridicat oamenii:
ADI Deșeuri, fără director plin de jumătate de an! Un interimar „veghează” asupra celor două SRL-uri care gestionează gunoaiele din județ octombrie 23, 2020 - În anul în care firmele care se ocupă de colectarea și respectiv de administrarea depozitului de deșeuri de la Tărpiu trebuie să facă cele mai importante investiții din ultima perioadă, ADI Deșeuri, asociația care trebuie să vegheze la bunul mers al lucrurilor, funcționează doar cu un interimar, după ce la ultimul concurs singurul candidat nu a obținut punctaj minim.
Bistrița-Năsăud: 51 de cazuri pozitive și 2 decese în ultimele 24 de ore! octombrie 23, 2020 - Avem 2.156 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore 51 de bistrițeni au fost confirmați pozitiv la infecția cu COVID-19. De asemenea, s-au înregistrat și 2 decese în contextul pandemiei. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 5.028 de cazuri noi de infecție.
Fetița din Rebra, opărită cu apă, a fost transferată la București octombrie 23, 2020 - O fetiță de cinci ani a ajuns aseară la UPU Bistrița, după ce a fost opărită cu apă clocotită. În cele din urmă, micuța a fost transferată la București. Protecția Copilului intră pe fir.
FOTO: Pieton accidentat la Dipșa octombrie 23, 2020 - Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, la Dipșa. Un bătrân a fost lovit de un autoturism. Acesta a fost preluat de un echipaj al Ambulanței.
Pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare de COVID-19, tratați acasă octombrie 23, 2020 - Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență în care este prevăzut faptul că românii infectați cu COVID-19 și vor fi asimptomatici sau au puține simptome, vor putea fi tratați la domiciliu.
În weekend trecem la ora de iarnă! octombrie 23, 2020 - Duminică va fi cea mai lungă zi din anul 2020. Asta pentru ca trecem la ora de iarnă! Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 04.00 devine ora 03.00.
VIDEO: CARE sunt lucrurile URGENTE de care trebuie să se ocupe noul primar, Ioan Turc octombrie 23, 2020 - Ioan Turc a depus ieri jurământul de credință, azi fiind prima zi oficială de muncă, în calitate de primar. Deja a convocat prima ședință de Consiliu Local. Acesta a explicat care sunt chestiunile URGENTE pe care trebuie să le rezolve:
Rostul de dimineață: Pandemie. Panică. Incertitudine… Și un licăr de speranță, la Colegiul „Andrei Mureșanu” octombrie 23, 2020 - Pandemie. Panică. Incertitudine. Îngrijorare. Moarte. Cuvinte care înspăimântă astăzi, au îngrozit și în alte vremuri… Un grup de profesori și elevi de la Colegiul „Andrei Mureșanu” ne reamintesc de cea mai bine documentată cronică a unei mari pandemii:
Aquabis: Fără apă potabilă, astăzi, în Beclean și Sîngeorz Băi octombrie 23, 2020 - Fără apă potabilă, astăzi, 23 octombrie 2020, pe o stradă din Beclean și câteva străzi din Sîngeorz Băi - anunță Aquabis.
Fetiță de 5 ani, opărită cu apă clocotită la Rebra octombrie 22, 2020 - În această după-masă, o fetiță de 5 ani a fost opărită cu apă clocotită. Incidentul s-a produs în localitatea Rebra. Se pare că fetița este conștientă și cooperantă, în ciuda faptului că are arsuri pe 50% din corp.
FOTO/VIDEO: Se deschide REMART BEBE! Primul magazin din Bistrița în care găsești TOT ce ai nevoie pentru îngrijirea bebelușilor și a ta! octombrie 22, 2020 - Un magazin în care să găsești tot ce ai nevoie în îngrijirea bebelușului, de la pamperși și până la periuțele de dinți din primii ani de viață ai copilului, la prețuri mai bune decât în farmacii sau supermarketuri! Pe scurt, aceasta este filosofia din spatele magazinului REMART BEBE, destinat în special îngrijirii bebelușilor, dar cu produse pentru toată familia. Magazinul destinat celor mici și celor mari se deschide mâine și îl găsiți la parterul hotelului Decebal, lângă magazinul Penny! IMPORTANT: Te așteaptă promoții și oferte...ZILNIC!
VIDEO: Crețu n-a vrut să participe la înscăunarea lui Turc octombrie 22, 2020 - Noul primar al Bistriței a depus azi jurământul de credință, într-o ceremonie publică. Din mulțimea prezentă a lipsit fostul primar al municipiului, Ovidiu Teodor Crețu. Acesta chiar a refuzat invitația lui Ioan Turc.
Nici măcar directorul medical al Spitalului, infectat cu Covid, nu a avut loc în unitatea medicală octombrie 22, 2020 - Printre medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița care s-au infectat cu Covid se numără și directorul medical al unității. Culmea, atât de plin e spitalul, încât până și directorul medical a avut de așteptat până a doua zi pentru a fi internat în spital.
Prefectul Dolha: Transformarea spitalului din Năsăud în spital integral COVID e o idee bună! octombrie 22, 2020 - Numărul mare de infectări cu coronavirus, a pus autoritățile în alertă. Managerul SJUB, Gabriel Lazany, i-a propus prefectului Stelian Dolha ca spitalul din Năsăud să fie tranformat în spital INTEGRAL Covid 19. ”E o idee bună. Totuși, cred că ar trebui să o facem treptat!” a susținut prefectul.
L-a lovit până l-a băgat în spital! Acum așteaptă în arestul poliției! octombrie 22, 2020 - Un bărbat din Urmeniș riscă să ajungă după gratii. Acesta a lovit pe un alt bărbat până l-a băgat în spital. Acum se află în arestul poliției și azi instanța de judecată va decide ce măsură preventivă îi va fi aplicată.
VIDEO. Primarul Paul Știr din comuna Căianu Mic, despre necesitățile locuitorilor din comunitate octombrie 22, 2020 - Invitat la emisiunea „Direct în Problemă”, moderată de Iulia Stupinean la Bistrițeanul Live, primarul Paul Știr a vorbit despre necesitățile oamenilor de aici: „Nu sunt mofturi. Sunt necesități. Avem multe persoane din Căianu Mic plecate în străinătate, care au văzut cum se pune problema dincolo... Așa ar trebui să fie și la noi.”
ÎNGRIJORĂTOR! Spitalul Județean, la capacitate maximă. Managerul Lazany propune LOCKDOWN pentru două săptămâni octombrie 22, 2020 - În acest moment, Spitalul Județean este la capacitate maximă când vine vorba despre cazurile de Covid. Atât la Anestezie-Terapie Intensivă unde sunt cazurile grave este plin, cât și secția dedicată cazurilor Covid. Potrivit managerului Gabriel Lazany doar un lockdown, adică o carantină generală a județului, pentru două săptămâni ar menține gestionabilă situația.
FOTO/VIDEO: Primarul Ioan Turc și noii consilieri locali au depus jurământul de credință octombrie 22, 2020 - Ceremonia de constituire a Consiliului Local și de investire în funcție a noului primar a avut loc astăzi în Piața Centrală. Ioan Turc și noii consilieri au depus jurământul de credință în fața autorităților naționale și județene, în fața Înalților Bisericii și a bistrițenilor care au participat la festivitate.
Bătrân rupt de beat la volan, prin Bistrița octombrie 22, 2020 - Doi bărbați au fost prinși ieri băuți la volan. Unul dintre ei, trecut de prima tinerețe, avea rezultatul etilotestului dublu față de celălalt bărbat. Ambii s-au ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. CE rezultate a indicat etilotestul:
Voluntarii, autoritățile locale și județene și-au dat mâna pentru a-i „netezi” drumul Mocăniței prin Archiud octombrie 22, 2020 - O lucrare frumoasă s-a finalizat zilele acestea. Voluntari, autorități locale și județene, au dat mâna și au modernizat trecerea la nivel cu cale ferată, în Archiud. De acum, Mocănița are ”drum neted”, chiar și la întâlnirea cu traseul autoturismelor.
Bistrița-Năsăud: 51 de cazuri pozitive și 41 de persoane externate la cerere octombrie 22, 2020 - Avem 2.105 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore 51 de bistrițeni au fost confirmați pozitiv la infecția cu COVID-19. 41 de persoane au fost externate la cerere din spital, iar 2 bistrițeni au fost declarați vindecați. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 4.902 de cazuri noi de infecție.
CE minuni pot face băieții de la Wrap&Detailing pentru mașina ta octombrie 22, 2020 - Oricât de mult ți-ai îngriji mașina, trecerea anilor și miile de kilometri rulați lasă urme. În interior, la exterior, caroseria, farurile sau stopurile se mătuiesc și își pierd strălucirea. Din fericire, există soluții să-ți faci mașina să arate ca nouă, iar pentru mașinile noi există soluții să o păstrezi ca nouă muuulți ani. În Bistrița, băieții de la Wrap&Detailing au soluțiile, materialele profesionale și priceperea de care e nevoie pentru a reda strălucirea pierdută a mașinii tale. Și pentru că în această perioadă farurile mătuite afectează vizibilitatea pe timp de noapte, Wrap&Detailing ți-a pregătit o ofertă specială: le faci ca noi, cu polish profesional și folie de protecție PPF, cu doar 290 lei!
BISTRIȚA, pe o poziție surprinzătoare, în cel mai mare studiu european referitor la poluarea aerului octombrie 22, 2020 - Au ieșit la lumină rezultatele celui mai mare studiu european pentru impactul poluării aerului asupra costurilor cu sănătatea. Medicul și publicistul român Vlad Mixich a explicat la Europa FM că în cercetarea europeană au fost incluse și 21 de orașe din România. Bistrița se situează pe o poziție surprinzătoare:
Anticariat, în curtea Muzeului Județean, de mâine până duminică! octombrie 22, 2020 - După ce au făcut o figură impresionantă, la începutul lunii, cu prilejul Târgului de Purici, voluntarii juniori ai Clubului Leo și Centrul de Documentare și Informare al Colegiului „Andrei Mureșanu” vin cu o nouă propunere și provocare pentru iubitorii de carte din Bistrița:
Bistrița-Năsăud a pierdut peste 1.000 de angajați doar anul trecut octombrie 22, 2020 - Cu câțiva angajatori care absorb mii de oameni, Bistrița-Năsăud a reușit anul trecut să piardă peste 1.000 de angajați, comparativ cu anul 2018. Județul nostru se numără printre cele care au înregistrat cele mai mari „pierderi”.
SIMULARE: Cine sunt viitorii parlamentari ai județului Bistrița-Năsăud? Ce șanse au candidații independenți? octombrie 22, 2020 - Cine sunt viitorii parlamentari ai județului? Agenția de Rating Politic a realizat o simulare electorală privind alocarea numărului de mandate în viitorul Parlament. Calculele sunt realizate în baza rezultatelor oficiale de la alegerile locale. Dacă votul politic se menține și pe 6 decembrie ca la alegerile locale, atunci PNL ar avea cele mai multe mandate, 159, urmat de PSD cu 144 de mandate și...
Cele mai importante licee din Bistrița intră în scenariul roșu și trec la cursuri online octombrie 22, 2020 - Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a hotărât ca toate clasele de liceu și gimnazială de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și o parte din clasele de liceu de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” să intre în scenariul roșu și să își mute cursurile online, începând de astăzi.