15 C
Bistrița
joi, septembrie 3, 2026

A scăpat miraculos de flăcările incendiului din Poiana Ilvei! „O minune dumnezeiască!”

A scăpat miraculos de la distrugere, din casa mistuită de flăcări, ieri, în Poiana Ilvei. Cei care au văzut fotografia consideră că este vorba de o minune dumnezeiască.

O fotografie care înfățișează pagubele incendiului petrecut ieri, în Poiana Ilvei, face vâlvă, de azi dimineață, pe rețelele de socializare.

Fotografia înfățișează una dintre camerele casei – distrusă și înnegrită de flăcări. În mijlocul unui perete – neatinsă de flăcările devastatoare – o icoană a Maicii Domnului…

O minune dumnezeiască, după incendiul devastator ce a mistuit ieri, în Miercurea Mare, o casă din Poiana Ilvei: o icoană a Maicii Domului a rămas neatinsă de flăcările ce au mistuit imobilul!”, a scris jurnalisul Radu Sîrbu.

Fotografia realizată de el a adunat în doar câteva ore peste 100 de comentarii și aproape 500 de distribuiri.

Au existat însă și sceptici care au sugerat că „mai bine vin pompierii și vă spun ei explicând logic de ce nu a ars icoana”. Un alt comentator consideră că e normal: „Focul a fost sus la acoperiș, nu în casă. Ce vedeți voi pe jos sunt bucățile căzute de pe acoperiș în urma incendiului… Deci nu e nicio minune, e doar logică…

Foto @ Radu Sîrbu 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: