-0.2 C
Bistrița
miercuri, decembrie 4, 2024

Scaunul lui Ogâgău se clatină din nou! Judecătorii îi interzic să mai fie primar!

Traian Ogâgău are DOUĂ condamnări cu suspendare. Fostul viceprimar al orașului a atacat în instanță acest lucru. Azi, judecătorii au regândit soluțiile date. Aceștia îi interzic lui Ogâgău să mai fie primar. Decizia nu e definitivă.

Traian Ogâgău a fost condamnat în două dosare. Unul privea refuzul de a sufla în etilotest, iar în al doilea dosar – ANI l-a găsit în incompatibilitate. Acesta ar fi oferit tatălui său un teren, prin intermediul funcției deținute.

În ambele dosare, primarul a primit condamnare cu suspendare.

Acest lucru l-a nemulțumit pe fostul viceprimar, Dumitru Virgil, care susținea că având deja o condamnare cu suspendare, în al doilea dosar, judecătorii au fost prea indulgenți.

Astfel, în luna octombrie 2020, acesta a atacat decizia instanței, cerând anularea deciziei acesteia prin care Ogâgău a fost condamnat, și în al doilea dosar, DOAR cu suspendare.

În urma reanalizării condamnărilor și a cazierului lui Traian Ogâgău, Judecătoria Năsăud a emis azi o NOUĂ decizie.

Judecătorii îi interzic să mai dețină o funcție publică pe o perioadă de TREI ani de zile

(…) anulează renunțarea la aplicarea pedepsei dispusă prin Decizia Penală nr. 596/A/2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul penal nr.3436/265/2018, definitivă la 23.06.2020 faţă de inculpatul O.T. raportat la săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, (…) condamnă pe inculpatul O.T. pentru săvârșirea infracțiunii de :

folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 alin. 1 din C.pen, la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică; dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice,), pe o durată de 3 ani, cu aplicarea în baza art. 65 aln.1 a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) (faptă comisă la data de 28.03.2018)” se arată pe portalul instanței de judecată.

În al doilea dosar – cel cu sustragerea de la prelevarea mostrelor  biologice, instanța a decis:

(…) anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin SP nr.95/09.07.2020, pronunțată în dosar nr.3685/265/2018, al Judecătoriei Năsăud definitivă prin Decizia Penală nr.1135/A/2020 a Curţii de Apel Cluj, la data de 12.10.2020 privind pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, (…) Iinculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 luni închisoare (1/3 din 12 luni), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică; dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice,), pe o durată de 3 ani, cu aplicarea în baza art. 65 aln.1 a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat)” se mai arată pe portaluol judecătoriei.

Traian ogâgău va fi supravegheat DOI ani și jumătate

Conform site-ului instanței, judecătorii dispun suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

Traian Ogâgău va fi obligat:

  • să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței şi orice deplasare care depășește 5 zile;
  • să comunice schimbarea locului de muncă;
  •  să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă. În baza art. 93 alin.2 lit.b Cod penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, şi un curs de legislație rutieră

De asemenea, Ogâgău va presta o muncă neremunerată în folosul comunității (în domeniul serviciilor publice, întreținere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localității, activități în folosul unităților școlare, educative sau socio-culturale, sau orice altă activitate utilă comunității) în cadrul Primăriei Maieru sau a Primăriei Ilva Mică, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

Traian Ogâgău are la dispoziție TREI zile să atace decizia, aceasta nefiind definitivă!

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Justitia pesedista a decis cum ca un primar care face treaba si care aduce milioane comunitatii trebuie pedepsit !Acest primar din spusele localnicilor a accesat multe milioane fonduri europene si a demarat zeci de proiecte .Tot Sangeorzul e un santier . Dar se vede ca pesedeii din justitie incapabili de a accesa fonduri ue latra la greu si ataca , In acest caz sangeorzenii vor pierde banii europeni proiectele nu se vor realiza iar sangeorzenii vor fi nevoiti sa plateasca acei bani , si asta din pricina justitiei pesediste

    • Interesant mod de gândire! Nu contează ca este infractor, dacă nu este PSD-ist nu trebuie sa facă închisoare și nici sa răspundă pentru faptele lui. S-o apropo ce milioane a adus ca în patru ani nu se vede nimic în Sângeorz-Băi! Și încă ceva, milioanele alea de care vorbești au fost aduse de Daniel Suciu pe vremea când era ministrul dezvoltării!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: 

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele. La Materom Skoda ai parte de reduceri speciale valabile până în 31 decembrie!