6.7 C
Bistrița
sâmbătă, octombrie 25, 2025

Se relaxau în mașină…cu 15 plicuri de substanțe interzise. Ce i-a dat de gol:

Trei tineri au fost prinși aseară de către polițiști cu 15 plicuri de substanțe interzise. Aceștia se aflau într-o mașină parcată. Ce a atras atenția polițiștilor:

Polițiștii au luat aseară la puricat o mașină staționată pe o stradă din Bistrița. Oamenilor legii le-au atras atenția tocmai cei trei ocupanți, cu vârste cuprinse între 21 și 22 din Șieu Odorhei și Bistrița.

„În jurul orei 20:00, pe raza municipiului Bistrița, polițiștii Biroului de Ordine Publică au observat un autoturism parcat, iar ocupanții acestuia având un comportament neobișnuit”, spune IPJ BN, într-un comunicat de presă.

În urma controlului, oamenii legii au găsit 15 pliculețe de substanțe cu posibil efect psihotrop.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.