-3.8 C
Bistrița
joi, ianuarie 8, 2026

Și-a terorizat vecinii cu artificii toată luna, iar acum s-a ales cu dosar penal

Un tânăr din Șieu Odorhei în vârstă de 29 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a folosit materiale pirotehnice fără drept.

Polițiștii s-au autosesizat în cazul tânărului care ar fi folosit și în cursul lunii ianuarie al acestui an artificii, tot fără drept.

Din nefericire pentru tânăr, polițiștii din Beclean i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept.

„Vizat de comiterea faptei este un tânăr de 29 de ani, din Șieu Odorhei care a fost depistat în flagrant delict, în timp ce folosea articole pirotehnice fără drept. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în cursul lunii ianuarie 2022, acesta ar fi deținut și folosit, fără drept, în mod repetat, articole pirotehnice.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean”, transmite IPJ BN.

 

Foto: arhivă

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos: