11.5 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

SMINTEALĂ: Cireși înfășurați cu sârmă ghimpată să nu poată mânca copiii fructele

Sminteală în toată regula pe str. Mesteacănului din Bistrița! Decât să mânânce copiii cireșele, mai bine să stea să se uite la ele, e mai sănătos! La ce le poate mintea unora care apără cireșele de copii, ar fi bine ca și pe viitor să se ferească de acest cireș, nu de alta, dar otrava pusă pe fructe s-ar putea să nu se vadă ca și sârma ghimpată, și să știe cei mici de pe acum să se ferească.

Fiecare bloc își are trăzniții lui. Dar pe Mesteacănului, locatarii au parte de ceva special, vecini care mai bine ar vedea copii sfâșiați de sârmă ghimpată dacă ar îndrăzni să râvnească la cireșe.

Ieri dimineață, locatarii din zonă s-au trezit că cireșul din curtea blocului a fost înfășurat temeinic cu câțiva metri de sârmă ghimpată, care, fără îndoială, vor ține departe orice copil care ar îndrăzni să poftească la fructe.

Anul trecut, același/aceiași vecini care apără cireșul de copiii pofticioși i-au tăiat crengile, să nu poată copiii să ajungă la ele. Se pare că metoda n-a prea dat roade, așa că anul acesta s-a trecut la faza pe sârmă ghimpată. Cu siguranță nimeni nu se va putea atinge de cireș, astfel că fructele se vor usca în pom, care a devenit astfel unul ornamental.

Dacă reușește cineva, poate Poliția Locală, să convingă că o astfel de metodă poate răni serios pe oricine ar încerca să se apropie de cireșul din curtea blocului, anul viitor să fiți cu mare băgare de seamă cei din zonă. Nu de alta, dar s-ar putea ajunge la otrăvirea fructelor din atâta pasiune față de un pom și ură față de niște bieți copii, care, la fel ca și cei mari și fără minte acum, au poftit în copilăria lor la niște cireșe.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.