17.1 C
Bistrița
duminică, iulie 6, 2025

Șoferul care a provocat accidentul teribil de la Dobric a murit

Tânărul de 28 de ani care se afla la volanul unui autoturism care în urmă cu o săptămână a intrat într-un cap de pod în Dobric a decedat. Acesta era internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, în comă. Pasagerul din dreapta, un tânăr de 22 de ani, internat la o clinică din Târgu Mureș, începe să își revină.

Accidentul a avut loc în urmă cu aproape o săptămână, în Dobric, pe DJ171. La volanul mașinii se afla Cristi B., un tânăr de 28 de ani din localitate. Într-o curbă la dreapta, acesta a pierdut controlul volanului, a pierdut partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Acesta mai era însoțit de un tânăr de 22 de ani. Unul dintre tineri a fost găsit încarcerat și inconștient, iar celălalt conștient și cu multiple traumatisme. Echipajele medicale au reușit să îl mențină în viață pe șoferul de 28 de ani.

Tânărul a ajuns la spital în stare foarte gravă, fiind până astăzi, în comă. Astăzi, acesta a pierdut lupta cu viața, decedând în jurul orei 16:00. Cristi B. muncea de mai multă vreme în Franța, însă venea periodic acasă. Acesta nu era căsătorit.

Pasagerul din dreapta a fost transportat în aceeași zi, cu un elicopter SMURD, la o clinică de specialitate din Târgu Mureș. Acolo, se pare că ar fi fost supus unei intervenții chirurgicale, iar în prezent începe să își revină.

Foto: Facebook

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.