SONDAJ: Ce cred bistrițenii despre demolarea stadionului „Jean Pădureanu”

SONDAJ:  Ce cred bistrițenii despre demolarea stadionului „Jean Pădureanu”

„Pentru mine stadionul ăla e monument al orașului. Exact ca și Sugălete! Cu ele m-am născut, cu ele am crescut, cu ele vreau să mor!” Acesta este doar unul dintre zecile de comentarii ale bistrițenilor care au reacționat la aflarea veștii că stadionul „Jean Pădureanu” ar putea fi în curând demolat.

Viceprimarul Cristian Niculae anunța, săptămâna trecută, care sunt planurile sale referitoare la stadionul municipal „Jean Pădureanu” care va fi cumpărat de Primăria Bistrița și – în cel mult trei ani – va fi demolat, pentru prelungirea parcului. Cu această mișcare, municipalitatea ar oferi acces și la malurile râului Bistrița. Detalii despre acest proiect puteți reciti AICI.

Între timp, echipa Bistrițeanul.ro a demarat un sondaj printre bistrițeni, oferindu-le ocazia de a-și exprima punctul de vedere. Sondajul a avut un impact pentru peste 21.510 persoane, aproape 4.000 de interacțiuni, peste 70 de comentarii, 39 de distribuiri și  4.200 de voturi.

Într-o proporție covârșitoare – adică 81% din bistrițenii care au răspuns – s-au declarat categoric împotriva demolării stadionului. 19% ar fi de acord cu demolarea, pe motiv că stadionul a ajuns oricum o ruină și că nu mai folosește la nimic, atâta vreme cât nu mai există Gloria Bistrița de pe vremea lui Jean Pădureanu. Dintre cei care sunt de acord cu demolarea – o parte susțin că ar trebui demolat abia după ce s-ar construi cel nou, în schimb.

Care sunt totuși prioritățile orașului?

Teri Laposi susține că parcul este suficient de mare: „STRĂZILE ar trebui asfaltate! Sunt pline de petice sau gropi!!!! Și ar mai fi de făcut multe în oraș, dar din păcate primarul a dus orașul de râpă!

Nu este singurul comentator de această părere: „Mai bine ar asfalta drumurile, că sunt vai de ele la Subcetate și Viișoara! Stăm de 8 ani în Subcetate și de atunci nu au fost în stare să asfalteze câteva sute de metri. Dacă plouă puțin se face noroi și merg copiii la școală plini de noroi!

Un alt comentator susține că Bistrița „are mai degrabă nevoie să își cam astupe gropițele, să amenajeze locuri de parcare așa cum știu să dea amenzi! Ar trebui să facă ce este necesar pentru bistrițeni, nu doar proiecte de unde să mai poată «ciupi» și ei câte ceva!”.

La fel consideră și Claudiu Rusan, care atrage atenția asupra străzii Dimitrie Cantemir: „Se află într-o stare deplorabilă, plină de denivelări și gropi. Fac naveta zi de zi pe acolo, de 6 ani și nu au făcut nimic! Ei nu știu să deschidă decât proiecte cât mai multe, de unde să poată să-și facă parte!

Alți bistrițeni s-au întrebat retoric dacă administrația chiar nu are ce face cu banii („Astupați mai bine gropile din tot orașul! În parc nu au timp să meargă toți oamenii, mai bine faceți altceva cu banii!”

„Am votat cu DA, dar chiar nu văd asta o prioritate pentru Bistrița, sunt alte lucruri mult mai importante de făcut în orașul ăsta aproape uitat de lume!”, susține un alt bistrițean.

 Cele mai frumoase comentarii:

„NU, pentru ca e păcat să demolezi un stadion cu o așa importanță pentru Bistrița, pe când ai putea mai bine să-l renovezi. Parcuri se mai pot face și prin alte părți ale orașului care zac în ruine. Nu trebuie să înghesuim toată populația Bistriței într-un singur parc!”

Claudiu Călin: Pentru mine stadionul ăla e monument al orașului. Exact ca și „Sugălete”. Cu ele m-am născut, cu ele am crescut, cu ele vreau să mor!!!

Vasile Popescu: În loc să modernizați și să încurajați mișcări și competiții sportive, voi demolați tot, gunoaielor! Dar no, de aici nu ies bani… competițiile sportive trebuiesc susținute… și ieșiți in deficit în buzunare și în fața „șefilor”… Rușine!!!

Pauliner Béla: BISTRIȚENILOR – dacă DRAGOSTEA de BISTRIȚA fierbe în voi,  nu admiteți o asemenea enormitate! Noi, foștii bistrițeni regretăm că există asemenea gânduri mârșave de distrugere a acestui stadion. Eu am fost mai mulți ani administratorul Complexului Gloria și stiu ce a însemnat pentru bistrițeni acest stadion. Cum ar fi dacă cei din conducerea municipiului / județului s-ar ocupa cu reînvierea sportului de masă???? STADIONUL A FOST DIN VREMURI STRAVECHI EMBLEMA BISTRIȚEI…!!!

Nel Nelian: Asta ar trebui să facă! Să întrebe bistrițenii dacă sunt de acord sau nu! În condițiile în care stăm jalnic la infrastructură, dărâmăm și ce este bun și mutăm pe deal. Uitați-vă la Business Park și puteți înțelege ce fel de business fac ei…! Rușine!

Sorin Mihai Rad: De acord… Este o bază sportivă depășită, se poate face ceva modern în loc… deși am amintiri de acolo, ani de antrenamente pe terenul mare și pe cel de zgură… Când jucam eu fotbal acolo, era terenul împărțit în 2 – jucam 4 echipe de copii fotbal și tot timpul eram cu ochii pe fetele care alergau pe pistă… Cred că era și Gabi Szabo… Pe terenul de tenis era la fel… Plin de copii, acum e pustiu și constat în fiecare an când vin în Bistrița și merg în vizită pe acolo, din păcate, faptul că nu mai există cultura sportului…

Carmen Somesan: Nu ! Exact asta trebuie să facă mereu, să ne întrebe pe noi, locuitorii orașului, să ne spunem și noi părerea, înainte de a mai construi ceva pârtii pe care să le plătim până la adânci bătrâneți, mere și struți pe care au plătit sume fabuloase… Mașinile noastre se „rup” pe străzile jalnic asfaltate și în craterele demne de cartea recordurilor… Pe bune, oare de unde naiba vă vin ideile astea „abramburiste”…??? Chiar nu contăm deloc noi, proștii, plătitori de taxe și impozite…???

O propunere, un exemplu…

Mihai Torok – Demolați zidurile de la stadion, aduceți formațiile care au concerte, pe stadion, modernizați terenurile de acolo. Complexul sportiv Gheorgheni din Cluj e un exemplu bun cu ce s-ar putea face cu tot cu zona de promenadă pe care o doriți pe malul Bistriței.

În loc de concluzii…? Să vină Ceaușescu…

În loc să avem și noi un stadion și o echipă de fotbal, avem o pârtie de schi fără zăpadă…! Rușine celor care sunt de acord cu demolarea!”, își dă cu părerea un bistrițean supărat, în timp ce un alt comentator sugerează că ar fi mai indicat să „demolăm” pârtia „austriacă”.

Mulți sunt convinși că ar fi vorba de interese politice la mijloc, dar am descoperit și comentarii ironice, vag „amenințătoare”: „Dacă vor demola stadionul, o să alerg prin primărie, pentru a-mi păstra condiția fizică!”, în timp ce un comentator mai hâtru din fire concluzionează, sec – „Să vină Ceauşescuuuu…!

Nu ne rămâne decât să sperăm că părerile bistrițenilor vor fi citite și de cei care decid soarta orașului… Vă mulțumim pentru răspunsuri! 

ADRENALINĂ pe 4 roți de Ziua Îndrăgostiților: beți la volan, fără permis februarie 17, 2020 - Sărbătoarea „dragostei” pare să fi scos pe șosele șoferi fără permis, care au și tras la măsea înainte de a se urca la volan...
PSD, ALDE și Pro România au format un cartel electoral pentru alegerile locale din iunie februarie 17, 2020 - Radu Moldovan, Ioan Monița și Grigore Timoce au confirmat astăzi public faptul că, la alegerile locale din iunie 2020, PSD, ALDE și Pro România vor merge pe liste comune.
VIDEO: Râs, ciute și cerbi, în toată splendoarea lor, în Munții Rodnei! februarie 17, 2020 - Frumuseți de nedescris în Munții Rodnei. Și datorită camerelor de monitorizare, splendoarea poate fi admirată și de la distanță. Romsilva a făcut publice imagini cu un râs, cu ciute și cu cerbi, surprinși în peisajul de iarnă din Parcul Național.
Bistrițenii, în topul românilor care nu-și prea plătesc ratele la timp februarie 17, 2020 - Anul trecut, volumul creditelor restante a crescut cu 5% comparativ cu anul 2018. În topul românilor care nu își plătesc la timp creditele se află și bistrițenii, care sunt pe locul al III-lea.
Primarul orașului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, condamnat cu suspendare! februarie 17, 2020 - Lovitură puternică primită astăzi de PNL și de primarul orașului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău. Acesta a fost condamnat cu suspendare și va pierde dreptul de a fi ales. Sentința a fost dată de Judecătoria Năsăud și nu e definitivă:
FOTO/VIDEO: Un tunel de lemn, în curtea Spitalului Județean…?! februarie 17, 2020 - În curtea Spitalului Județean va fi montat, în curând, un tunel de lemn – a anunțat astăzi managerul instituției, Gabriel Lazany. La ce va folosi neobișnuita construcție:
Spărgătorii a 16 case de vacanță, prinși de polițiștii! CE prime pedepse au primit: februarie 17, 2020 - Polițiștii au reușit să dea de urma unor spărgători de case de vacanță. În aproape 5 luni, au ”atacat” 16 cabane din zona de munte a județului. Cinci persoane au fost duse la audieri, dar numai doi tineri au ajuns în fața instanței.
PERCHEZIȚII la Negrilești: Bărbat reținut, după ce s-au găsit arme, cartușe și trofee de mistreț! februarie 17, 2020 - Un bărbat din Negrilești a fost reținut de polițiști. Asta după ce oamenii legii au descins la locuința acestuia. S-au ridicat arme, cartușe, dar și trofee de mistreț. Bărbatul a ajuns în fața judecătorilor.
NOI locuri de muncă la Modelzo, Betak, Sanovil, Cafe Noir și Stewo Plastic Năsăud! februarie 17, 2020 - Noi locuri de muncă sunt disponibile în această săptămână, la Bistrița: Se caută inginer horticol, farmacist, asistent de farmacie, inspector Resurse Umane, ingineri, șoferi profesioniști, mecanici, electricieni sau arhitecți! Oferta completă, mai jos:
VIDEO: Iubirea, în varianta pură, găsită într-un cămin din Suplai! februarie 17, 2020 - E luna iubirii! Cuplurile sărbătoresc Sfântul Valentin și Dragobetele, încercând să-și dovedească dragostea pe care și-o poartă, prin cadouri sau gesturi extravagante. Iubirea pură, sinceră, care a străbătut greutățile vieții și lipsa ”zilelor speciale”, a fost găsită însă într-un cămin din Suplai! Lelea Sîiucă și badea Gheorghe Fetti au peste 55 de ani de căsătorie!
Aquabis: Fără apă rece astăzi, în Negrilești. Probleme și în Bistrița februarie 17, 2020 - Se sistează furnizarea de apă rece astăzi, 17 februarie 2020, în localitatea Negrilești – anunță Aquabis.
VIDEO – Record: Într-o localitate din Bistrița-Năsăud impozitele nu s-au majorat de 22 de ani februarie 17, 2020 - Nu doar că se poate lăuda cu zeci de milioane de lei investiți în localitate, dar se mândrește și cu faptul că a reușit să evite împovărarea locuitorilor săi. Într-o localitate din Bistrița-Năsăud impozitele nu s-au majorat de 22 de ani:
Vânătoarea aduce bani până și la Ocolul Silvic Bistrița. Cât s-a încasat anul trecut: februarie 17, 2020 - Ocolul Silvic al municipiului Bistrița face bani dintr-o pepinieră, exploatare, chirii și redevențe și chiar vânătoare. Dacă cele mai mari venituri au provenit din servicii prestate și exploatare, nici banii aduși de vânătoare nu sunt de lepădat:
FOTO/VIDEO: O vedere bună, clară și ochi odihniți, chiar și după multe ore în fața calculatorului! Cu lentilele UVTECH de la Iana Optic, fără dureri de cap! februarie 16, 2020 - Primul lucru când deschidem ochii și ultimul pe care-l vedem înainte de somn e ecranul telefonului. Chiar și slujbele ne sunt de așa natură că stăm în fața calculatoarelor cu orele. Totuși, ochii obosiți și durerile de cap pot să fie istorie! Iana Optic îți oferă ceva unic în Bistrița: lentilele inovative UVTECH, cu o protecție suplimentară împotriva radiațiilor UV și lumina albastră.
FOTO/VIDEO – Drumul Romanilor: Un spectacol de excepție, cu husky siberieni și zăpadă din belșug, la Piatra Fântânele februarie 16, 2020 - O experiență unică în cel mai frumos loc de pe pământ – acolo unde se întâlnește Drumul Romanilor cu Via Transilvanica: Drumul Romanilor. „Traseul a fost foarte frumos, zăpada foarte bună și condițiile au fost excelente...!”
FOTO: Accident în Rebra. Două persoane au ajuns la spital februarie 16, 2020 - Un accident rutier a avut loc în localitatea Rebra. Într-o curbă ușoară, un tânăr șofer a acroșat un autoturism care circula din sens opus. Două persoane au ajuns la spital.
BISTRIȚA: Zeci de polițiști și jandarmi au verificat un cartier întreg, din ușă în ușă, după un apel cu un strigăt de ajutor la 112 februarie 16, 2020 - Mobilizare de forțe, ieri după-masă, în Bistrița. Autoritățile au fost puse pe jar după ce o persoană a sunat la 112 și solicita ajutor. După apel, telefonul de pe care s-a sunat a fost închis. Zeci de polițiști și jandarmi au bătut din ușă-n ușa și au numărat copiii din casele bistrițenilor.
Îți place să salvezi vieți?? Devino voluntar la Serviciul de Ambulanță! februarie 16, 2020 - Nu e timp de pierdut, nu e o joacă, nu e ușor, dar e cea mai mare satisfacție atunci când redai pe cel drag familiei! Dacă-ți place să salvezi vieți și să aduci speranță, devino voluntar la Ambulanță! 
FOTO: SUPERCOM s-a pus pe treabă! Nu le iese curățenia nici de frica amenzilor vicelui februarie 16, 2020 - Speriați de amenzile primite de la municipalitate, Supercom s-a pus, cică, pe treabă. Acum, ori nu se pricep, ori în mod intenționat fac lucru de mântuială. Curățenie să nu se zică că n-a fost făcută pe lângă containere, pubele golite pe jumătate și, un lucru clar, mizerie peste tot. Parcă niciodată Bistrița n-a fost mai murdară...
Rostul de dimineață: Se face praf și pulbere încă o clădire legendară din Bistrița februarie 16, 2020 - Se face praf și pulbere încă o clădire legendară din Bistrița… Chiar în aceste zile, sub privirile nepăsătoare care se aruncă, din când în când, de pe pasarelă, își dă obștescul sfârșit încă un mastodont industrial…
BETAK angajează! Ingineri, electricieni, sudori, șofer, lăcătuș mecanic, muncitori februarie 15, 2020 - SC BETAK SA Bistriţa, str. Industriei, nr. 4,angajează:
Vă căsătoriți? La Wedding Land găsiți tot ce aveți nevoie pentru cea mai importantă zi din viața voastră! februarie 15, 2020 - Ultimele două zile ale lunii februarie și prima zi de primăvară aduc un eveniment special pentru îndrăgostiți. Târgul de nunți ”Wedding Land” oferă cadrul perfect pentru ca cei ce au ales să-și unească destinele în 2020 să găsească tot ceea ce au nevoie pentru marea zi! De la invitații de nuntă, până la rochia și buchetul de mireasă și floarea din pieptul mirelui. 
Posturi vacante, în Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud! februarie 15, 2020 - O șansă extraordinară pentru toți elevii care vor să se implice și să-și facă vocea auzită! Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud recrutează elevi talentați pentru funcțiile vacante din noul Birou de Presă. Sunt disponibile și posturi de vicepreședinte sau director de departament!
Bărbatul internat în stare critică din cauza gripei a decedat februarie 15, 2020 - Gripa a mai luat încă o viață. La Spitalul Județean de Urgență Bistrița a fost înregistrat încă un deces, la un pacient internat în stare critică în cazul căruia a fost confirmat virusul gripal de tip A.
Time to Hybrid! Suzuki își extinde gama de modele hibrid și devine primul producător care comercializează doar modele hibrid 12V și 48V februarie 15, 2020 - În conformitate cu planurile de a reduce și mai mult emisiile de CO2 și de a îmbunătăți consumul de combustibil în gama sa, Suzuki Romania anunță introducerea, începând cu luna martie 2020, a trei noi versiuni hibride cu sistem de 48 V Self-Charging, care vor include și unitatea pe benzină K14D Boosterjet.
Rostul de dimineață: Iarnă ca-n povești, la o aruncătură de băț de Bistrița…! februarie 15, 2020 - La Bistrița iarna se face de râs, pedepsindu-i, parcă, pe toți cei care au așteptat-o îndelung, cu sufletul la gură… În schimb, doar câțiva kilometri mai încolo, la o aruncătură de băț de Bistrița – dimpotrivă! Iarna se desfășoară în toată splendoarea:
VIDEO Larisa Magda, minunea brunetă cu origini bistrițene care a impresionat jurații de la „Românii au talent” februarie 15, 2020 - O adolescentă de doar 15 ani originară din Bistrița a reușit să-i impresioneze pe jurații de la „Românii au talent”. Aceasta nu este la primul concurs de acest gen, participând și la „Australia`s Got Talent”, adolescent locuind în prezent cu familia în Australia.
Deputatul PMP Ionuț Simionca și-a anunțat candidatura pentru primăria Bistrița februarie 14, 2020 - „După trei ani şi jumătate de activitate politică în care i-am reprezentat cu cinste şi eficienţă pe bistriţeni în Parlamentul României, m-am hotărât să intru într-o altă bătălie politică şi cred că este momentul să-mi asum un nou proiect politic. Am hotărât să vă anunţ că voi candida la Primăria municipiului Bistriţa pentru funcţia de primar”.
Crețu: Să iau banii bistrițenilor din blocuri ca să asfaltez străzile celor ce și-au făcut case?? Ei vor ALTCEVA! februarie 14, 2020 - Ovidiu Crețu a fost criticat dur că alege să facă parcuri și locuri de distracții, în loc să asfalteze străzi. ”Să iau banii bistrițenilor de pe Independenței sau Ștefan și să le asfaltez străzile celor ce și-au făcut case la marginea orașului? Ei vor agrement și locuri unde să facă sport! Și le vreau acuma!” a replicat edilul. 
Robert Sighiartău: Începem lucrările la una dintre clădirile istorice de referință din Bistrița februarie 14, 2020 - S-a semnat contractul pentru modernizarea uneia dintre clădirile de referință ale Bistriței, a anunțat astăzi deputatul Robert Sighiartău.