22.9 C
Bistrița
luni, iunie 30, 2025

Sorin Hangan conduce acum Primăria Bistrița? Primarul Ioan Turc i-a pasat responsabilitățile importante până în septembrie

Primarul Ioan Turc își ia adio de la Primăria Bistrița în miez de vară? Astăzi, acesta a delegat mare parte din atribuțiile sale importante viceprimarului Sorin Hangan, până în septembrie, când îi expiră mandatul.

Începând de astăzi, mare parte din atribuțiile primarului Ioan Turc îi revin viceprimarului Sorin Hangan. Acesta a semnat o dispoziție prin care îi pasează atribuțiile importante, printre care verificarea și repartizarea corespondenței, verificarea și semnarea documentelor de urbanism, dar și a documentelor ce țin de patrimoniu.

„Se deleagă, începând cu data de 10 iulie 2024 și până la data de 30 septembrie 2024, inclusiv, către domnul Hangan Sorin – viceprimar al municipiului Bistrița, următoarele atribuții ale primarului:

  1. Verifică, repartizează și semnează corespondența
  2. Aprobă și semnează în numele primarului, toate documentele întocmite de Direcția de Infrastructură și Servicii Bistrița
  3. Verifică și semnează documentațiile de urbanism: certificate de urbanism, autorizații de urbanism, avize de amplasare, adeverințe situri, certificate de atestare a edificării construcțiilor, documentații atribuire terenuri/construcții, gestionare documentații de urbanism, răspunsuri la petiții/reclamații, date statistice și altele
  4. Semnează și răspunde, în numele primarului, toate documentele întocmite de către Direcția Patrimoniu”, se arată în dispoziția dată de Ioan Turc.

Rămâne întrebarea: cu ce se ocupă primarul Ioan Turc până în septembrie când îi expiră mandatul? I-au rămas o parte din atribuții însă nesemnificative…Probabil printre ele se numără prezența la evenimente și ședințele foto.

L-am întrebat pe purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița dacă edilul și-a luat concediu, iar acesta a infirmat informația.

„Sunt delegate doar o parte din atribuții. Nu e vorba decât de câteva din atribuțiile delegate viceprimarului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!