9.6 C
Bistrița
luni, mai 19, 2025

Statul le-a luat copiii, iar acum le plătește 12.000 de lei, de copil, ca să-i reia în familie

Familiile ai căror copii au fost luați de Protecția Copilului ar putea să se reîntregească. Acestea vor trece printr-un program intensiv de ajutor psihologic și social. La final, pentru fiecare copil reintegrat, vor primi câte 12.000 de lei.

Un program la nivel național prevede reintegrarea copiilor luați de Statul Român, înapoi în familie.

Sunt două proiecte care au ca scop apropierea copiilor de familie. Unul se adresează prevenirii luării copiilor din familii, iar altul, reintegrării copiilor luați din familiile lor. E vorba de copii preluați din familii din cauza abuzurilor de diferite forme, din cauză că au fost neglijați sau alte motive. Se va încerca reintegrarea lor”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, șef serviciu Management de Caz Copii și Asistență Maternală din cadrul DGASPC BN, Flaviu Bercea.

Pe parcursul derulării programului, câte 50 de familii din fiecare dintre comunele  Dumitra, Zagra, Târlișua, Ciceu Mihăiești și orașul Năsăud, vor primi ajutor social, psihologic și educational.

Metodologia nu e definitivată complet, dar familiile care vor fi alese în acest program vor avea parte de întâlniri de consiliere psihologică și socială. Programul se va derula și în colaborare cu autoritățile locale, cu cei de la Hope an Homes for Children. Vor fi mai multe servicii oferite familiilor. Se va facilita inclusiv găsirea unui loc de muncă, acolo unde se impune. Deci e vorba de un program complex”, a precizat Flaviu Bercea.

Familiile care trec cu brio prin programul „Locul meu e în familie” vor primi câte 12.000 de lei pentru fiecare copil reintegrat.

„În primul rând alegerea familiilor care intră în program este una riguroasă. Se analizează foarte bine situația familiei din care a fost luat copilul sau copiii, dacă sunt mai mulți. De asemenea se analizează care a fost motivul pentru care copiii au fost luați din familie și dacă un astfel de program ar putea ajuta reintegrării.

Apoi, după ce familia parcurge tot programul, demonstrează că este serioasă, face tot ceea ce i se cere, odată cu reintegrarea copilului sau a copiilor, primește – pentru fiecare copil – câte 12.000 de lei. Bineînțeles, banii îi primesc în tranșe și se monitorizează inclusiv modul de folosire al acestora.

Scopul programului este reintegrarea copiilor în familiile din care au fost luați, dar bineînțeles și evitarea, pe viitor, să se ajungă din nou la o astfel de situație” a concluzionat Flaviu Bercea.

Valoarea totală a proiectului este de 9.925.367,50 lei și se derulează în perioada martie 2025 – februarie 2028.

Tot 9,9 milioane se alocă pentru ca 266 de copii din Budacu de Jos, Dumitrița, Livezile, Prundu Bârgăului și Tiha Bârgăului să rămână în familiile lor. Dacă acestea trec cu bine prin program, pentru fiecare copil din familie se va acorda câte 9.500 de lei, în tranșe.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează sudori, lăcătuși, instalatori! STEWO Năsăud caută programator producție, controlor calitate și asistent

GB Instaplan Bistrița face angajări! Se caută sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, Colina Restaurant, FAN Courier Bistrița și Arena by Casa EMA.  Oferta completă, mai jos:

FOTO: Care sunt cele mai iubite torturi la Cofetăria Cristina! TOP 5 texturi adorate de clienți

De peste 30 de ani, Cofetăria Cristina îi răsfață pe bistrițeni la toate evenimentele importante din viața lor, de la aniversări, nunți, botezuri și până la petreceri organizate de firme, cu torturi spectaculoase și totodată delicioase. Deliciul suprem, aflat pe locul întâi în preferințele clienților, este...

FOTO: Sala de evenimente Giulia 1 s-a schimbat la față! E mai elegantă de cum o știați, gata de nunți de poveste!

Cine din oraș n-a fost până acum măcar o dată la o nuntă la sala de evenimente Giulia 1?! De la inaugurare și până acum, sala a fost preferata nunților cu ștaif din oraș, iar zeci de perechi de miri și-au răsfățat invitații în localul elegantă. Acum, după ani de evenimente, sala a trecut printr-un amplu proces de renovare și e mai frumoasă și elegantă ca niciodată.