7.6 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Stelian Dolha: Terasele rămân deschise! De weekendul viitor, nunțile se organizează DOAR cu cei cu certificat verde!

Prefectul Stelian Dolha a venit cu lămuriri privind măsurile restrictive ce vor fi impuse odată cu incidența de 3/1.000. ”Terasele vor rămâne DESCHISE. Poate și la interior se va aproba servirea clienților vaccinați. De asemenea, nunțile se vor face DOAR cu persoane vaccinate!” a declarat Dolha.

Instituția Prefectului a transmis ieri un comunicat care a speriat pe cei din HoReCa. MAi exact, se anunța ÎNCHIDEREA TOTALĂ a localurilor, interior și exterior. Într-un final, șefa de cabinet a prefectului a recunoscut, la insistențele Bistrițeanul.ro că e o greșeală, și a șters din postrea de pe Facebook partea cu ”la exterior”.

Reporterii Bistrițeanul.ro au reușit să ia legătura și cu prefectul care a adus lămuriri.

Bistrița a ajuns deja la incidența de 3/1.000. Suntem chiar pe muchie. Astfel, măsurile restrictive vor intra în vigoare de LUNI. Totuși sper că în acest weekend vom fi responsabili și vom respecta măsurile care deja sunt impuse. 

Astfel, de luni, localurile vor fi închise la interior. Deci terasele rămân deschise. NU se închid terasele. Mai mult, dacă trece proiectul prin care se pot servi, la interior, clienții vaccinați, pe bază de certificat verde, atunci NU se vor închide nici la interior. Dar terasele oricum vor fi deschise” a subliniat, pentru Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha.

La nunți, DOAR CU CERTIFICAT VERDE

Organizarea de nunți NU va fi interzisă. DAR va fi condiționată de existența certificatului verde.

De weekendul viitor, la nunți se va putea merge DOAR cu certificat verde. La intrarea în sala de nuntă vor fi prezenți reprezentanți ai jandarmeriei, poliției, DSP-ului, ITM-ului, ca să verifice dacă toate sunt în regulă. 

Cei de la STS ne-au explicat că există deja o aplicație care se poate descărca și cu care se vor verifica certificatele verzi. 

urmează să fie o întâlnire cu reprezentanții acestor instituții și să li se facă instruirea cu privire la folosirea aplicației. Astfel, NU se va mai putea intra la nuntă decât pe bază de certificat verde” a mai explicat prefectul județului.

Stelian Dolha a explicat că salută decizia de a condiționa anumite activități de existența certificatului verde, implicit al vaccinării.

Măsurile ce vor intra în vigoare de luni:

Potrivit Hotărârii nr. 932 privind prelungirea stării de alerta pe teritoriul României începând cu data de 10 Septembrie 2021, în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori se interzic următoarele:
  1. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
  2. spectacolele de tipul drive-in;
  3. organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
  4. activitățile recreative și sportive în aer liber;
  5. evenimentele private cum ar fi nunți, botezuri, mese festive etc., atât în interior cât și în exterior;
  6. desfășurarea activității în baruri, cluburi și discoteci;
  7. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare;
  8. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor.
  9. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

 

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. pai sunt cateva zeci de nunti intr-o sambata doar… cum sa fie atatia reprezentanti…jandarmeriei, poliției, DSP-ului, ITM-ului, ca să verifice dacă toate sunt în regulă – sunt acolo institutii care nu au atatia angajati cate nunti se fac intr-o zi si pana la urma de ce sa nu mearga si un reprezentant de la finante si sa se asigure ca nu se organizeaza nunta doar la NEGRU!!!
    Eu oricum ar fi nu inteleg un aspect – accesul in sala v-a fi permis doar o jumatate de ora cat sunt reprezentantii astia acolo (ca doar astia nu or sta la intrarea in sala toata nunta!!!) – cinte intarzaie si vine mai tarziu nu mai poate intra ca usile or sa fie ferecate? si iar… cei care intra nu mai voie sa iasa, decat daca pleaca de tot!? altfel cum le tii evidenta??? sau le pune bratari? totusi vorbim si de nunti cu 600 de oameni!
    Eu as propune simplu… sa se verifice si sa se asigure ca tot ce e la nunta aia e cu taxele platite – ma refer la alcool, mancare, lautari, fotografi, bucatari, ospatari, patronii salii – adica sa se asigure ca nimic din cele de mai sus nu este la NEGRU, ca acum este 100% la negru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.