CNSU a anunțat luni că românii care sunt vaccinați nu mai trebuie să stea în carantină dacă se întorc dintr-o țară cu risc epidemiologic ridicat. Totuși, conform celor de la INSP, copiii acestora sun ”vectori ce pot răspândi boala”. Astfel, la întoarcerea acasă, ei vor fi plasați în carantină.
Etichetă: <span>lista</span>
LISTA țărilor din care cei ce vin intră în carantină! EXCEPȚIE- dovada vaccinării anti-COVID!
Autoritățile au făcut publică lista țărilor din care cei ce vin au obligația de a sta în carantină 14 zile. Totuși, dacă aceștia dovedesc că s-au vaccinat, scapă de măsura carantinării. AFLĂ detalii:
Vin cei dragi acasă de sărbători? AFLĂ dacă trebuie să stea în carantină:
Autoritățile centrale au actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Astfel, cei ce vin în România din una dintre aceste țări sunt obligați să stea 14 zile în carantină.
LISTA actualizată a statelor din care cei ce vin în România, intră obligatoriu în carantină
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor cu risc. Astfel, cei ce vin în România, din una dintre acele țări, au obligația de a sta 14 zile în carantină. Există însă și o excepție:
Lista ACTUALIZATĂ a țărilor din care dacă sosești, intri în carantină
Autoritățile au analizat evoluția cazurilor Covid 19, la nivel global. Astfel, s-a actualizat lista țărilor din care dacă sosești, este obligatorie carantinarea.
Lista actualizată a țărilor din care dacă sosești în România, intri automat în carantină
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor cu risc ridicat. Astfel, cei care revin în România din acele zone sunt obligați să intre în carantină timp de 14 zile. Există însă și unele excepții. Mai mult, s-au impus noi reguli privind evenimentele religioase și mersul la serviciu în zonele cu focare COVID 19.
Vin cei dragi acasă din străinătate? VEZI lista actualizată a țărilor exceptate de la măsura izolării sau carantinării:
Luna concediilor se apropie, iar cei dragi vin acasă din străinătate. Astăzi a intrat în vigoare noua listă cu țările din care cei ce vin sunt exceptați de la măsura izolării. Sau a carantinării, în funcție de solicitare. Totodată, se reiau și zborurile din și spre aceste țări.
S-a votat! VEZI dacă-ți reabilitează Primăria blocul
S-a aprobat ieri lista cu blocurile ce vor urma să fie reabilitate termic. Toți consilierii prezenți au votat pentru, iar comisiile și-au dat avizul favorabil. VEZI dacă și blocul tău se numără printre ele: