31.5 C
Bistrița
miercuri, iulie 1, 2026

FOTO/VIDEO: Un tânăr de 16 ani și-a pierdut viața, în urma unui accident rutier în Jelna

Un accident rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp, în Jelna. O mașină a părăsit carosabilul, ajungând în șanț. Un tânăr de 16 ani și-a pierdut viața…

UPDATE:

În această seară, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Jelna.

Conform primelor date, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani din Bistrița a intrat în coliziune cu un stâlp din beton.

În urma accidentului, din nefericire, un tânăr de 16 ani, pasager în autoturism, a decedat. Conducătorul auto și un alt pasager au fost răniți și transportați la spital.

Rezultatul în cazul testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a fost negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis cei de la Inspectoratul de Poliție Județean BN. 

*****

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bistrița intervin în aceste momente în Jelna, cu o autospeciala de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD. 

La intervenție au fost solicitate și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud (inclusiv echipaj cu medic). 

Echipajele de interventie au găsit la locul solicitării trei victime: un băiat în vârstă de 16 ani, respectiv doi tineri în vârstă de 19 ani.

Din păcate, băiatul în vârstă de 16 ani prezenta leziuni incompatibile cu viata. Celelalte două victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița constiente, cu leziuni și traumatisme rezultate în urma accidentului”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.