32.1 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

TAXI-urile luate la control! Nouă conducători auto nu aveau contracte de muncă

Polițiștii au efectuat ieri un control care a vizat exclusiv TAXI-urile. S-au aplicat amenzi de peste 3.000 de lei, iar nouă conducători auto au fost dați pe mâna ITM-ului. Aceștia NU aveau contracte de muncă încheiate.

Ieri, în prima parte a zilei, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa – Năsăud au verificat legalitatea transportului în
regim taxi.

Mai exact, aceștia au controlat 30 de TAXI-uri din Sângeorz-Băi, Maieru și Prundu
Bârgăului.

Au fost constatate cinci abateri de natură contravențională, dintre care 4 pentru nerespectarea Legii 38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere și un conform OUG 195/2002. Au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 3.322 de lei” au anunțat reprezentanții IPJ BN.

De asemenea, au fost găsiți conducători de TAXI care nu aveau încheiate contarcte de muncă.

Aceștia au fost dați pe mâna inspectorilor ITM.

Totodată, au fost depistați și legitimați nouă conducători de taximetre care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, urmând ca reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud să dispună împotriva angajatorilor acestora măsurile legale ce se impun” au mai transmis polițiștii în comunicatul de presă.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: