18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

TEATRU – „Camera de detenție”, vineri, 13 iunie, la Palatul Culturii: Un spectacol total, marca ART CLUB CNLR

Un spectacol dinamic, plin de energie, umor și creativitate care aduce în prim plan vocile unor adolescenți care discută despre ei înșiși, despre bucuriile, fricile, speranțele lor. Dar și despre felul atât de specific în care văd ei relațiile cu școala, cu familia, cu societatea din ziua de azi. Despre asta ar fi vorba în piesa de teatru Camera de detenție. Premiera spectacolului are loc vineri, 13 iunie 2025, de la ora 19.00, la Palatul Culturii din Bistrița.

Piesa de teatru marca ART CLUB CNLR are la bază un text scris de elevii clubului de scriere creativă coordonați de prof. Dan Coman.

Scenografia și costumele originale au fost gândite de elevii de la clubul de ART Design (prof. coordonator Petra Baciu).

Din distribuție fac parte cei mai noi membri ai clubului de teatru ASTER de la Colegiul „Liviu Rebreanu”. Este vorba despre Iulia Anton, Mihai Bindea, Natașa Bodică, Ana Ceteraș, Ian Condrea, Andreea Hadăr Tașcău, Cristina Hărșan Far Iuga, Alessia Kovacs, Mara Leonte, Măriuca Manolache, Alexandra Milea, Alex Notingher, Ilinca Pârțiu și Roxana Todașcă.

Profesorii care coordonează clubul de teatru sunt Codruța Rus și Dorina Unchiu.

Spectacolul Camera de detenție vă propune o incursiune deopotrivă poetică și lucidă, jovială și analitică în viața tinerilor din ziua de azi”, a transmis biroul de presă al Colegiului „Liviu Rebreanu”.

Partea de fotografie a spectacolului a fost realizată de Sofia Dan.

De imagine, sunet și lumini s-a ocupat prof. Andrei Onița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: