33.7 C
Bistrița
marți, iunie 30, 2026

TeraPlast – Dividende de 227 mil. lei cu randament de 14%

În cadrul AGA din data de 25 iunie 2021, acţionarii TeraPlast au aprobat acordarea de dividende în valoare totală de 226,6 mil. lei şi o majorare de capital social cu suma de 43,6 mil. lei. Aceasta, prin distribuirea unei acţiuni gratuite la fiecare patru acţiuni deţinute. În urma calculelor, asta înseamnă un dividend brut de 0,13 lei pe actiune.

Conform preţului curent de tarznacţionare, randamentul unui dividend este de 14,1%. Împreunã cu avansul de vineri, compania a ajuns la o capitalizare istoricã de 1,6 mil. lei, respectiv un maxim istoric de 0,92 de lei pe acţiune.

„În istoria noastră de 125 de ani, anul 2020 vă rămâne un an al adaptării strategiei şi ne bucurăm că în tot acest proces beneficiem de încrederea acţionarilor noştri. Investim peste 160 milioane de lei în dezvoltarea Grupului TeraPlast pentru a livra în continuare creşteri de două cifre.

Primul trimestru a confirmat că suntem pe drumul cel bun în realizarea bugetului de 636,2 milioane de lei cifră de afaceri în 2021, iar evoluţia din ultimele luni ne face să credem că în 26 iulie vom anunţa încă o serie de rezultate excelente pentru Grup.

Tranzacţiile recente ne permit să aducem valoare acţionarilor noştri şi, în acelaşi timp, să ne continuăm evoluţia. Oferim acţionarilor un randament de 15,4%, calculat la capitalizarea actuală a TeraPlast. Considerăm firesc să ne răsplătim acţionarii pentru încrederea pe care ne-au arătat-o”, a declarat Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast.

Dividendele se acordă din profitul înregistrat de TeraPlast SA în primul trimestru al anului curent. Ulterior finalizării tranzacţiei de vânzare a diviziei Steel, compania TeraPlast a înregistrat un profit de 274 de milioane de lei. Din acest profit, Consiliul de Administraţie al TeraPlast a propus distribuirea sumei de 226,6 milioane de lei sub formă de dividend special, propunere aprobată în 25 iunie de către AGA. Tot atunci s-a aprobat şi majorarea de capital social şi acordarea a câte 1 acţiune gratuită la fiecare 4 acţiuni aflate în posesie.

Pentru dividende, data ex-date este 12 iulie 2021, iar data plăţii este 22 iulie 2021. În cazul majorării de capital social, ex-date este 28 septembrie 2021.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: