29.9 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 27, 2026

TeraPlast – singura companie românească parte din Asociația Europeană a Producătorilor de Țevi și Fittinguri din Mase Plastice

TeraPlast SA, compania-mamă a Grupului TeraPlast, este membră TEPPFA (The European Plastic Pipes and Fittings Association) începând cu luna februarie.

Prin calitatea de membru, TeraPlast devine singura companie românească parte dintr-o comunitate europeană formată din cei mai mari producători de țevi și fittinguri, furnizori de materie primă și asociații naționale din piața europeană a tubulaturii din mase plastice.

„Prezența în TEPPFA ne onorează și totodată ne permite să fim conectați la trendurile majore din industria instalațiilor. Membrii TEPPFA contribuie la dezvoltarea întregii industrii europene de produse pentru instalații din mase plastice și crearea standardelor de produs. Noi ne dorim să fim implicați în acest proces și să fim conectați la ceea ce se întâmplă în Europa. Pentru că nu avem o asociație națională, vedem cum în România încă se adoptă soluții tehnice importate, care nu își justifică prețul. Vorbim aici despre țevile ceramice pentru canalizare sau țevile metalice pentru aducțiuni de apă. Din acest motiv, ne-ar plăcea să vedem și o primă asociație românească care să sprijine producătorii români și să se alăture celor 15 asociații naționale europene din TEPPFA.” a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

TEPPFA (Asociația europeană a producătorilor de țevi și fitinguri din mase plastice) este o organizație non-profit fondată în 1992 în Belgia.

Activitatea asociației urmărește reprezentarea intereselor producătorilor europeni de țevi și fitinguri din mase plastice, precum și a asociațiilor naționale, la nivelul factorilor decizionali europeni.

Reprezentanții TEPPFA se implică activ și în zona standardelor pentru țevi și fitinguri din mase plastice și promovează zonele în care aceste produse pot contribui pozitiv la câteva dintre aspectele cheie din cadrul UN Global Compact.

De asemenea, asociația promovează implementarea de măsuri pentru creșterea gradului de reciclare și a utilizării de materie primă reciclată în producția de țevi și fitinguri.

Din TEPPFA fac parte în prezent 12 companii producătoare de tubulatură din mase plastice și 15 asociații naționale din Europa. În cifre, comunitatea TEPPFA reprezintă anual o producție de 3 milioane de tone, o cifră de afaceri de 12 miliarde de euro și peste 40.000 de angajați.

Despre TeraPlast

TeraPlast SA este compania-mamă a Grupului TeraPlast, format din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraPlast Folii Biodegradabile și Somplast.

Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2020, în indicii TotalCap și MicroCap ai FTSE Russell. 

În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al doilea an consecutiv.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...