10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Dr. Tiberiu Tudor (UPU-SMURD) – „Le reamintesc colegilor: tratați bolnavii așa cum ați vrea voi să fiți tratați la Urgență”

Șeful UPU-SMURD, dr. Tiberiu Tudor spune că în ultimele luni, de când a preluat una dintre cele mai solicitante secții ale Spitalului Județean de Urgență, a lucrat mult cu colegii la empatia și atitudinea față de cei care ajung în Unitatea de Primiri Urgențe. Potrivit acestuia, fiecare plângere și sesizare este verificată, tocmai pentru că nu vrea să bage toți colegii în aceeași oală.

Prezent la Medicină pe Limba Ta, dr. Tiberiu Tudor care din luna aprilie a acestui an conduce UPU-SMURD, a precizat că a lucrat mult perioada aceasta cu colegii la empatia și atitudinea față de oameni.

„Tot încerc să le amintesc: tratați bolnavii așa cum ați vrea voi să fiți tratați în Urgență. Au realizat tot mai mulți necesarul acesta. Eu sunt traumatizat de ce văd în jur și de ce s-a întâmplat și în pandemie și de reacțiile oamenilor, răceala aceasta față de cel de lângă tine”, a precizat dr. Tiberiu, la Medicină pe Limba Ta.

Acesta a spus că fiecare sesizare și plângere venită din partea celor care ajung la Urgențe este atent verificată. Ecusoanele purtate de personalul medical ajută, la fel și camerele de supraveghere.

„Ne ajută foarte mult (n.r. ecusoanele și camerele de supraveghere), pentru că nu pot să pun un întreg serviciu în aceeași oală cu o persoană care poate a avut un comportament nepotrivit sau poate a fost perceput nepotrivit, depinde de situație”, a completat șeful UPU-SMURD, Tiberiu Tudor.

Întrebat ce nu tolerează în UPU-SMUR, dr. Tudor a precizat că nu tolerează nesimțirea, lipsa de umanitate, de empatie și nerecunoașterea și neacceptarea greșelilor:

„Acesti oameni nu pot fi formați, dacă ei nu vor să vadă defapt realitatea și că pot să se schimbe”, a mai spus dr. Tiberiu Tudor.

Emisiunea la care a fost invitat dr. Tiberiu Tudor o puteți urmări mai jos:

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr 30.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.