12.3 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Tibi Ușeriu după întoarcerea din iadul alb: „Cel mai tare curs de supraviețuire mi l-a administrat bunicul, pe Dosu’ Zâmbroaiei”

Întors de la una dintre cele mai dure ultramaratoane din lume, Tibi Ușeriu a vorbit despre experiența sa, dar și despre „lecțiile” din copilărie și despre bunicul său care i-a oferit cel mai tare curs de supraviețuire din viața sa.

După ce a câștigat de trei ori consecutiv unul dintre cele mai dure ultramaratoane din lume, Arctic Ultra 6633, fiind singurul om din lume cu o asemenea performanță, Tibi Ușeriu și-a găsit un alt monstru: Yukon Arctic Ultra.

Este vorba despre un alt ultramaraton care se desfășoară în sălbatica Canada, și de unde bistrițeanul a fost retras anul trecut, după ce a suferit mai multe degerături. Anul acesta s-a întors să învingă monstrul. A ajuns la finish, clasându-se însă pe locul 2, după un elvețian, intrat în cursă cu același obiectiv.

Pressone.ro a realizat un interviu cu Tibi Ușeriu, la cald, după întoarcerea din Canada. Despre zona în care s-a desfășurat competiția spune că este de o frumusețe și o puritate de parcă „ai fi undeva la începuturile lumii, când totul era nou nouț”.

„E genul de loc la care visezi să te întorci. Adică eu, cel puțin. Dacă nu ești prieten cu frigul, nu prea ai ce căuta acolo în zăpadă de un metru printre munți, păduri nesfârșite (și nedefrișate) râuri pline de somoni și lacuri imense (fără pet-uri). De fapt, zona asta conține una cele mai mari rezerve de apă potabilă a lumii. E un vis pentru amatorii de drumeții, vânătoare, caiace sau fotografii de peisaj. (…) Sătucele-s mici și risipite pe la mama zmăului și în general, se ocupă de ferme eco, genul cu vaci fericite, bio. Adică să ne imaginăm o suprafață cât două Românii și jumătate lipite, locuită de 36 de mii de locuitori, cam cât are Dejul. Urși sunt cam tot atâția, unul pe cap de locuitor. Ca norocul, acum erau la hibernat. Nu și lupii, râșii…”, a spus Tibi pentru pressone.ro.

Acesta a vorbit și despre cursul de supraviețuire întins pe 5 zile, susținut de organizatori. Pentru bistrițeanul nostru cursul de supraviețuire al canadienilor a fost mai degrabă o glumă bună.

„M-am distrat de minune cu cursul lor. Mie cel mai tare curs de supraviețuire mi l-a administrat bunicul pe Dosu’ Zâmbroaiei, atunci când m-a trimis odată noaptea pe ploaie, încălțat cu niște cizme de gumă cu 3 numere mai mari să caut o oaie pierdută. Cursul era foarte de bază, îmi venea să râd cât de în serios îl luau toți, dar mă abțineam. M-au învățat chestii super distractive, cum ar fi să simțim cât de frig e afară după cum suna zăpada frământată sub tălpi. M-au învățat să facem foc în natură, chestie pe care o practic cu succes de pe la 6 ani, în toate formele posibile, de când eram la vaci. La noi pe Bârgaie, foloseam ca aprinzător bungeac, un soi de mușchi de copac.

Apoi cică ne-au învățat cum să ne obișnuim cu tăcerea nopții. Ne-au aliniat pe toți pe o cărare la o oarecare distanță unul de altul și deodată, ne-au pus să stingem frontalele și să ascultăm liniștea. Mare mister trasul ăsta cu urechea, ce să zic… Apoi ne-au pus să umblăm în șir indian, să ne orientăm prin pădure.

La final, ne-au chestionat ce am simțit. Păi, așa o liniște cam întunecată și cam plictisitoare, ce altceva?

Dar chestia care a pus capac a fost faza cu apa. Afară erau cam -25 de grade. Ne-au explicat vreun ceas că urmează ceva extrem cu totul: supraviețuirea în caz de cădere în apă. No bun, mi-am zis, în sfârșit ne bălăcim și noi în ceva copcă, ne prefacem că ne înecăm și apoi că supraviețuim, o să fie fain.

Da’ de unde… Cu mare tam-tam ne-au băgat pe rând cu piciorușele într-o băltuță cu apă până la glezne, dincolo de care ne aștepta cineva cu niște ciorăpei uscați.

Între timp, cineva monitoriza atent cum gestionezi situația, în ce grad de panică intri… Recunosc, cel mai greu mi-a fost cu abținutul de la râs la tot cursul de 5 zile de supraviețuire. M-am distrat studiind oamenii, cât de în serios puteau lua povestea”, a precizat Tibi.

Bistrițeanul a mai spus că a știut care dintre concurenți o să abandoneze cursa, după „moaca” lor și a ajuns să își cunoască adversarul care a și câștigat cursa, în cele mai mici detalii. Întregul interviu îl puteți citi AICI.

Foto: Tășuleasa Social Facebook

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.