14.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Traian Ogâgău: Daniel Suciu, băiatul din Micești, mai mult încurcă decât descurcă

Traian Ogâgău, edilul orașului Sângeorz Băi, a fost prezent într-o emisiune Bistrițeanul LIVE. Acesta a vorbit despre mandatul de primar, despre frânele politice care i-au fost puse în cale, despre proiectele care se desfășoară în acest moment în orașul pe care îl conduce. Ogâgu a punctat și despre lupta dintre el și deputatul PSD Daniel Suciu, candidat la Primăria Sângeorz Băi în acest an.

Primarul orașului Sângeorz Băi a fost prezent într-o emisiune Bistrițeanul LIVE, unde a vorbit despre cei patru ani în care a fost primar. Cu bune, cu rele, Traian Ogâgău e mulțumit de ce a reușit să realizeze în orașul pe care îl conduce.

Printre cele mai mari provocări pe care le-a întâmpinat, Ogâgău spune că se numără hărțuiala la care a fost supus de PSD și de Daniel Suciu, deputat PSD și fost vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Edilul spune că e deranjat de faptul că orice proiect din orașul pe care îl conduce este însușit de Daniel Suciu, chiar dacă nu a avut nici un aport și nimic în comun cu proiectul respectiv.

„Băiatul din Micești (n. r. – Miceștii de Câmpie), domnul deputat Daniel Suciu, specifică la fiecare proiect că este aportul lui. Nu știu ce aș putea să fac din altă poziție de a nu fi primar. Exact ca și cum aș veni acum la tine acasă și aș zice <băi, casa asta este a mea. Ieși afară, de mâine locuiesc eu în ea!>. Vine acum cu o echipă formată din toate resturile, să zic așa, își face o echipă pe totul sau nimic și pe niște minciuni ieșite din comun, cu un tupeu sub orice critică, nu știu cum să îl cataloghez, astfel încât crede că sângeorzenii mai pot fi ciufulți, cum vorbim noi la Sângeorz Băi”, spune Ogâgău.

Traian Ogâgău e de părere că Daniel Suciu mai mult încurcă decât descurcă, mai ales că nu a întins o mână de ajutor primarului din Miceștii de Câmpie, Ioan Becan.

„Am vorbit cu primarul de acolo și l-am întrebat dacă pe el l-a ajutat acest individ (n. r. – Daniel Suciu). (…) A fost deputat, a fost ministru. Zice primarul, <M-a ajutat cu un singur lucru, mai mult m-a încurcat>”, spune primarul din Sângeorz Băi.

Așa cum susține Ogâgău, Daniel Suciu ar fi încurcat mai mulți primari din țară în campania electorală pentru europarlamentare, când guvernul PSD oferea bani prin intermendiu Fondului de Dezvoltare şi Investiţii (FDI), pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare.

„Pe programul ăla (n. r. – FDI) s-a sunat lumea în țară, faceți proiecte, SF-uri, dați-le încoace rapid că le finanțăm. Nu s-a finanțat nici unul. Și primarii au trebuit să plătească SF-urile din bugetele locale. La un buget cum îl are Miceștiul, credeți-mă că îl cam îngropi. O localitate cu 1.200 de locuitori și cu o medie de vârstă de 70 de ani, e puțin mai complicat. Nu știu de ce nu candidează acolo și încearcă aici la Sângeorz unde nu are nici o șansă”, a punctat Ogâgău.

Train Ogâgău mai spune că înafară de „tupeul ordinar”, pe Daniel Suciu nu îl leagă nimic de Sângeorz Băi.

„Pe Daniel Suciu, băiatul din Micești, îl leagă de Sângeorz Băi tupeul ordinar. Păi și Florin Moldovan care a fost la mine la consiliul ăsta, a căutat în cimitir și și-a găsit o străbunică acolo. Se poate lega de asta, sau stră-străbunică, și se poate lega de fapt de acest lucru și să candideze la Sângeorz Băi peste patru ani. Deci, ce să, el a răspuns și răspunde de acea vale (n. r. – Valea Someșului) din partea PSD. N-a putut face nimic nici atunci, nici acum și nu o să fie în stare să facă nimic toată viața lui”, e de părere Traian Ogâgău.

Traian Ogâgău a mai amintit de faptul că în toată lupta dintre el și Daniel Suciu de pierdut are comunitatea.

„Daniel Suciu, băiatul din Micești, zice că m-a ajutat în fiecare proiect. Păi ia faceți un exercițiu de imaginație: când ai vrut să mă dai jos prin referendum, tot așa ai vrut să mă ajuți? Când te rugam prin acele mesaje scrise pe WhatsApp, să vorbești cu un ministru, nu poți să vorbești cu un ministru… Că suntem oarecum prieteni, dar nu stăm la cafele și la taifasuri. Când îl rugam frumos, <Vezi omule bun că ți-e pe masă proiectul, avem proiecte semnate de Teodorovici, avem proiecte semnate de care a fost ministru la acea vreme. Semnează, mă omule, școala de pe Cormaia, că întârziem cu licitația…>”, spune Ogâgău.

Traian Ogâgău l-a provocat pe Daniel Suciu la o dezbatere publică, organizată oriunde dorește deputatul PSD, inclusiv la Bistrițeanul.ro. Dacă fostul ministru va accepta invitația, rămâne de văzut.

„L-am provocat prin intermediul rețelei de socializare, ca până la începutul campaniei electorale, să vină la o dezbatere unde vrea dânsul. Dacă vrea la Bistrițeanul, dacă nu unde vrea dânsul. Dacă îl chemați aici (n. r. – studioul Bistrițeanul LIVE) și accepă invitația, accept și eu o confruntare față în față cu Daniel Suciu”, a concluzionat Traian Ogâgău.

Emisiunea integrală și declarațiile primarului Traian Ogâgău pot fi urmărite în materialul video de mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/230063371494914/

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.